Vladimir Tismăneanu comentează pe blog congresele celor din USL, ținute sâmbătă, la Romexpo, şi spune că discursurile au fost marcate de "hiperbole gongorice", despre Victor Ponta spune că este "burlesc şi caricatura lui Che Guevara", iar Crin Antonescu este precum Peron,"fără convingeri, dar atras de putere".
"Liderii uslași și-au dat încă o dată măsura la Congresul PSD. Discursuri vide de conținut, peronism de trei parale, retorică bombastică, hiperbole gongorice, toată recuzita păguboasă și chiar în plus. Este greu să nu izbucnești în râs la gestul melodramatic al lui Victor Ponta. Mesajul președintelui țării nu este pentru acest narcisist <Che> din Balcani decât un petic de hârtie care nu merita nici măcar disprețul său. Burlesc și pueril, Victor Ponta este caricatura spiritului revoluționar celebrat de idolul său de-acum câțiva ani, <Che> Guevara", scrie Tismăneanu pe blog, într-o postare intitulată " El Che si El Crin: Gesturi de primadone ofuscate".
"Ungerea lui El Crin drept candidat prezidențial a fost, la rândul ei, tragicomică. Niciun argument pentru valoarea acestuia ca om de stat, vorbe și numai vorbe, ce din coada au să sune. Te-ai fi așteptat ca acest conclav să anunțe continuarea <marii revoluții din ianuarie 2012>. Nici vorbă. Să propună o viziune europeană despre viitorul țării. Nici vorbă".
El îl zugrăveşte apoi pe Antonescu în culori satirice, comparându-l cu generalul Juan Domingo Peron, "omul care a ruinat economia Argentinei şi care spunea: am două mâini, una dreaptă și una stângă. Le folosesc în funcție de nevoi și oportunități”. "Așa stau lucrurile și cu <naționalismul> instrumental al lui Crin Antonescu. Nu există acrobație demagogică pe care pătimașul și atât de inconsistentul lider penelist să nu fie gata să o utilizeze, crede Vladimir Tismăneanu.
Citește și:
Cine e mai lătrău: Radu Moraru sau Vladimir Tismăneanu?
Cristian Tudor Popescu către Tismăneanu: Hai sictir, Volodea!
Tismăneanu, decorat de Băsescu cu Ordinul Naţional pentru Merit în grad de Mare Ofiţer
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Val Vâlcu