Un tânăr în vârstă de 29 de ani din oraşul Pogoanele a murit, vineri, în timp ce efectua o lucrare la o staţie electrică din localitatea buzoiană Maxenu.
Potrivit Biroului de presă al Inspectoratului Teritorial de Muncă (ITM) Buzău, tânărul s-a electrocutat în timp ce încerca să repare un transformator electric.
Martorii susţin că transformatorul era sub tensiune, iar acesta a fost electrocutat.
"Tânărul n-a avut nicio şansă de supravieţuire, eforturile de resuscitare ale medicilor au fost zadarnice", a declarat şeful UPU Buzău, medicul Adrian Zoican.
Poliţia, Parchetul şi Inspectoratul Teritorial de Muncă au deschis o anchetă pentru a stabili cauzele producerii accidentul de muncă.
Tânărul era angajat al societăţii Electrica şi se afla la intervenţie alături de mai mulţi colegi la staţia din localitatea Maxenu, relatează Agerpres.
[citeste si]
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Val Vâlcu