Marea învinsă a concursului Britain's Got Talent, din 2009, Susan Boyle va avea onoarea să cânte, în luna mai, pentru regina Elisabeta a II-a. Susan Boyle va participa la festivităţile dedicate jubileului de diamant, sărbătorit de regină pe 6 februarie, scrie news-des-stars.com.
Cântăreața de origine scoțiană, care a câștigat simpatia publicului mondial cu vocea sa de aur, în 2009, de la prima apariție pe scena concursului Britain's Got Talent, își realizează un alt vis, după ce a cântat papei în 2010: să-i cânte reginei Elisabeta a II-a.
Deși Regina Angliei și-a sărbătorit a 60-a aniversare a venirii sale la tron pe 6 februarie, festivităţile dedicate acestui eveniment vor continua până în luna mai, când spectacolul televizat Royal Windsor Horse Show va încheia omagierea ”jubileului de diamant al reginei”.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Val Vâlcu