Astăzi a avut loc o ședință a Biroului Politic Național al Partidului Național Liberal.
În ședința Biroului Politic Național al Partidului Național Libera, președintele Nicolae Ciucă a opinat în favoarea creșterii salariilor bugetarilor și a creșterii bugetului pentru investiții, în timp ce Lucian Bode a avut o poziție tranșantă în ceea ce privește introducerea de noi taxe și Pilonul II de pensii.
Nicolae Ciucă:
- Am negociat în coaliție un buget care ne face în primul rând ca în 2024 să ne ținem cuvântul față de oameni. Adică să majorăm salariile profesorilor, ale bugetarilor și nu ale demnitarilor. Majorăm și pensiile.
- Va fi un an în care creștem masiv investițiile, astfel încât să continuăm lucrările pe șantiere.
- Un an în care vom putea să creștem consistent și numărul consulatelor și vom putea să asigurăm în mare măsură cheltuielile legate de spitale. De asemenea, nu vor fi taxe noi și nu se va atinge nimeni de Pilonul II.
Lucian Bode:
- Fără taxe noi. Nu trebuie să ne atingem de Pilonul II. Angajamentele PNL legate de salarii și pensii trebuie să fie susținute prin bugetul de stat. Calendarul e unul cât se poate de clar. Va fi adoptat în această săptămână.
Marcel Boloș:
- În 2022 aveam 4 miliarde lei cu bunuri și servicii. Acum avem 1,2 miliarde.
Nicolae Ciucă:
- Este un mesaj foarte bun pentru echilibrarea bugetului. Iată, o sumă consistentă ca economie în privința cheltuielilor.
Nicolae Ciucă:
- Am văzut și eu analizele de azi din The Economist. Sunt semnale că economiile se contractă. La noi, creșterea economică are contribuții din construcții, din IT, dar și din agricultură. Deși inițial părea că nu va fi un an tocmai bun pentru agricultură. Problema este la industrie. E nevoie să gândim un program național coerent care să revitalizeze industrii unde România are și resurse, dar și potențial.
- Vrea PNL să își asume un proiect pe reindustrializarea țării? Haideți să îl facem!
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Val Vâlcu