Sulfina Barbu, despre afirmațiile lui Teodor Atanasiu: Îi face jocul lui Ponta

Afirmațiile critice și ironice, la Bistrița, la adresa vechiului PDL ale liberalului Teodor Atanasiu, potrivit unor stenograme apărute în presă, sunt aspru taxate de către vicepreşedintele PNL, Sulfina Barbu, aceasta precizând că statutul PNL prevede sancțiuni pentru astfel de situații.

"Domnul Atanasiu, dar şi ceilalţi colegi de la PNL trebuie să clarifice lucrurile în primul rând în faţa electoratului, în faţa oamenilor care au stat ore întregi la rând să-l voteze pe preşedintele Iohannis, pentru că dacă ce spune domnul Atanasiu a fost premeditat, înseamnă că cetăţenii de fapt au fost păcăliţi. Să nu uităm că fuziunea dintre PDL şi PNL a fost semnată de către domnul Iohannis, în calitate de preşedinte al Partidului Naţional Liberal. Nu pot să-mi închipui că domnul Iohannis a semnat un document fără nici o valoare. Trebuie să clarifice colegii de la PNL dacă pentru dumnealor semnătura pe un document nu reprezintă nimic, pentru că acordul de fuziune specifică foarte clar că primul-ministru este dat de către fostul Partid Democrat Liberal. Prin declaraţiile de la Bistriţa, domnul Atanasiu pare că nu mai ţine cont de semnătura preşedintelui României. Concret vorbind, dacă domnul Predoiu va fi numit premier sau nu trebuie întrebată şi doamna co-preşedintă Alina Gorghiu, pentru că sunt sigură că a discutat cu toţi colegii domniei sale şi ştie foarte clar cum stau lucrurile", a declarat, luni, la RFI, Sulfina Barbu.

Vicepreședintele liberal crede că "Teodor Atanasiu, prin afirmaţiile respective, dacă într-adevăr crede în ele şi aceasta este convingerea domniei sale, îi face jocul lui Victor Ponta, lucrul acesta este cert".

În plus, Sulfina Barbu nu excude sancţionarea colegului ei de la PNL: "Cred că ar trebui ca domnul Atanasiu să răspundă în faţa partidului pentru respectivele afirmaţii, iar Statutul noului Partid Naţional Liberal prevede sancţiunile pentru astfel de situaţii, dar aşteptăm să discutăm în interiorul partidului, pentru că domnul Atanasiu cred că s-a poziţionat chiar în afara unui partid care a promis că face politică altfel".

Potrivit unor stenograme apărute în presă dintr-o şedinţă a unor lideri din vechiul PNL, desfăşurată la Bistriţa, aceştia afirmă că în prezent nu mai au nevoie de pedelişti şi că le-ar face "un mare bine dacă ar pleca".

Atanasiu, la Bistrița, explică strategia PNL: Or să plece unde e oferta mai bună!

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel