Suceava: Mai mult de jumătate din primăriile judeţului sancţionate pentru nereguli privind salubrizarea localităţilor

Comisarii Gărzii de Mediu Suceava au aplicat, în această primăvară, zeci de sancţiuni în peste jumătate din UAT-urile din judeţ, din cauza neregulilor privind salubrizarea localităţilor, a declarat, în şedinţa Colegiului Prefectural de joi, şeful instituţiei, Adriana Iordache.

Şeful Gărzii de Mediu Suceava a precizat că, în timpul controalelor efectuate în 63 dintre cele 114 UAT-uri, s-a aplicat 31 de avertismente şi 20 de amenzi în cuantum total de 41.000 de lei. Iordache a spus că principalele neconformităţi au vizat neasigurarea/neimplementarea sistemului de colectare separată, selectivă, a deşeurilor reciclabile, neîndeplinirea obiectivului anual de reducere cu 35% a cantităţilor de deşeuri municipale eliminate prin depozitare în 2018, neasigurarea colectării separate a biodeşeurilor şi neinformarea populaţiei cu privire la modalităţile de colectare, ridicare şi valorificare a deşeurilor menajere şi reciclabile.

Potrivit lui Iordache, doar 38 de UAT-uri au asigurată canalizarea şi epurarea apelor uzate menajere, dintre care 11 sunt în administrarea operatorului regional ACET, la Suceava, Cîmpulung Muldovenesc, Rădăuţi, Fălticeni, Vatra Dornei, Siret, Solca, Liteni, Salcea. Liteni-Moara şi Baia, iar celelalte 27 sunt în administrarea autorităţilor locale din Arbore, Berchişeşti, Bilca, Bosanci, Brodina, Broşteni, Burla, Calafindeşti, Capu Cîmpului, Ciprian Porumbescu, Crucea, Dolhasca, Dorna Candrenilor, Drăguşeni, Iacobeni, Frasin, Mălini - 2 staţii de epurare, Mănăstirea Humorului, Ostra, Păltinoasa, Poiana Stampei, Putna, Şaru Dornei, Valea Moldovei, Vereşti şi Voitinel

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel