Suceava: Depozitul de deşeuri ecologice de la Moara a devenit funcţional

Depozitul ecologic de la Moara a devenit funcţional de luni, primele camioane cu deşeuri deşeuri reciclabile din plastic, hârtie, carton şi menajere fiind preluate în prezenţa preşedintelui Consiliului Judeţean (CJ) Suceava, Gheorghe Flutur, şi a reprezentanţilor operatorului, format din consorţiul ''Florconstruct' - 'Fritehnic' şi 'Ritmic'.

Potrivit lui Flutur, se estimează că la Moara vor fi depozitate circa 1,3 milioane de tone de deşeuri pe an. 'Din calculele noastre, la Moara, pe an, vor fi depozitate circa 1,3 milioane de tone de deşeuri. Asta înseamnă 450 de tone de deşeuri pe zi. Cu maşini mici ajungem şi la 50 de maşini pe zi. În viitor, când vor funcţiona staţiile de transfer de la Câmpulung Moldovenesc, Vatra Dornei, Rădăuţi, Fălticeni, vor veni maşini mai mari.

Numărul de maşini se va reduce, pentru că e mai economicos. Din cele 450 de tone de deşeuri pe zi care ajung aici, aproape o 100 de tone vin din municipiul Suceava', a spus Flutur. Preşedintele CJ Suceava a precizat ca în perioada următoare se vor desfăşura acţiuni de conştientizare a populaţiei vizând colectarea selectivă a deşeurilor, în condiţiile în care s-a constatat că oamenii încă nu realizează necesitatea şi importanţa acestei activităţi pentru un mediu sănătos. 'Începem un proces de conştientizare a populaţiei pentru colectarea selectivă a deşeurilor. Va trebui să educăm, fiecare dintre noi să luptăm, să educăm vecinii, prietenii, noi acasă să fim modele pentru că altfel există riscul ca maşinile să se întoarcă pline. Mă bucur că într-o lună de zile s-a pus în funcţiune acest depozit', a declarat Flutur. Platforma ecologică de la Moara este deservită în prezent de 30 de persoane, iar numărul acestora se va dubla când depozitul va fi funcţional la capacitate maximă.

Depozitul ecologic de deşeuri de la Moara a fost realizat cu fonduri europene de CJ Suceava, a costat aproximativ 11 milioane de euro, iar contractul pentru punerea în funcţiune în regim de urgenţă a fost semnat luna trecută, după ce s-a amânat de mai multe ori din cauza contestaţiilor la licitaţia pentru desemnarea operatorului. 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel