Suceava: DSP are stoc suficient de vaccinuri; MS a alocat instituţiei 2,5 milioane lei pentru imunizări

[] []

29 iul 2019 / 15:59
Salveaza PDF Comentarii

Direcţia de Sănătate Publică (DSP) Suceava dispune de stocuri suficiente de vaccinuri, ce asigură necesarul până la sfârşitul acestui an, a declarat, luni, în şedinţa Colegiului Prefectural, medicul epidemiolog Cătălina Zorescu din cadrul instituţiei. 

Zorescu a spus că, în acest an, la nivelul judeţului nu au existat disfuncţionalităţi majore în aprovizionarea cu vaccinuri, iar bugetul alocat instituţiei de către Ministerul Sănătăţii, pentru plata serviciilor de imunizare, este de 2,5 milioane de lei.

Totodată, Zorescu a subliniat că DSP Suceava acordă o atenţie specială, mai ales în actualul context epidemiologic de evoluţie a cazurilor de rujeolă în judeţ, identificării comunităţilor cu acoperire vaccinală suboptimală şi organizării de campanii suplimentare de vaccinare de tip 'din uşă în uşă', pentru recuperarea restanţierilor prin intermediul medicilor de familie, cu sprijinul asistenţilor comunitari şi al mediatorilor sanitari.

Potrivit lui Zorescu, în această lună au fost imunizaţi peste 100 de copii în comunităţile defavorizate din Vicovu de Sus şi din satul Capu Codrului, unde evoluează focare de rujeolă. De la începutul anului, la Suceava au fost semnalate peste 300 de cazuri de rujeolă, comparativ cu 213 în cursul anului trecut. 


Te-ar putea interesa







Iti place noua modalitate de votare pe dcnews.ro?

Copyright 2019 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate.


dcn.n-nxt.25