Scăderea dramatică a ratelor de vaccinare din România a devenit o problemă gravă de siguranță națională, avertizează conf. univ. dr. Gheorghe Gindrovel Dumitra, secretar general al Colegiului Medicilor. La dezbaterea HEALTH FORUM organizată de DCMedia Group, reputatul medic arată că neîncrederea a fost construită deliberat de grupuri de interese și de anumiți actori politici, motiv pentru care cere intervenția CSAT. Dr. Dumitra propune măsuri concrete: gratuitate totală la vaccinuri pentru neasigurați și posibilitatea ca orice doctor să poată prescrie aceste tratamente.
În cadrul dezbaterii HEALTH FORUM: „Vaccinarea pe tot parcursul vieții, o viață fără boli prevenibile prin vaccinare”, organizată de DCMedia Group, conf. univ. dr. Gheorghe Gindrovel Dumitra, medic primar medicină de familie și secretar general al Colegiului Medicilor din România, a vorbit despre faptul că ceea ce mulți consideră o „rătăcire individuală” reprezintă, de fapt, un atac asupra sănătății publice. Prăbușirea ratelor de imunizare nu a venit de la sine și nu poate fi pusă doar pe seama lipsei de educație. Doctorul Dumitra vorbește despre o mașinărie bine unsă de dezinformare, alimentată de interese.
„Realmente, situația pe care o analizăm și o discutăm de foarte multă vreme, scăderea acoperirii vaccinale, reprezintă o problemă sistemică și nu o problemă punctuală. Practic, avem atât de multe influențe care generează acest lucru. Ceea ce vreau să spun este că, într-adevăr, rezonez cu faptul că avem o problemă de încredere în populație în ceea ce privește personalul medical, dar, în același timp, avem o problemă de încredere și în ceea ce privește vaccinarea. Ei bine, aici este marea problemă și aș vrea să o diferențiez puțin față de punctele de vedere evidențiate până acum, și anume să fac o afirmație un pic mai brutală: această neîncredere a fost construită. Au existat, fără discuție, anumite grupuri de interese, inclusiv politice, care au dorit să distrugă această încredere în personalul medical, folosind acest vehicul care se numește vaccinarea”, spune conf. univ. dr. Gheorghe Gindrovel Dumitra.
Când frica și minciunile ajung să pună la pământ sănătatea oamenilor, discuția nu mai e doar despre spitale, e și despre siguranța țării în sine.
„Acesta este motivul pentru care, de-a lungul timpului, am tot atras atenția că este nevoie de o problemă inclusiv de apărare, pentru a putea să fie abordată, astfel încât să înțelegem de unde vin aceste informații false, de unde se propagă, cu ce scop și, mai ales, care sunt rezultatele. În urmă cu ceva vreme am făcut apel public astfel încât să abordăm acest lucru în CSAT, pentru că, realmente, este nevoie de o evaluare foarte serioasă vizavi de influențele care se produc, astfel încât să ducă la erodarea încrederii în personalul medical și, în particular, în vaccinare”, adaugă medicul.
Dreptul copilului versus tirul de manipulare: Responsabilitatea celor care vorbesc public
Copiii plătesc prețul deciziilor luate de părinții care au frici induse artificial pe rețelele sociale.
„În al doilea rând, trebuie să mai spun încă un lucru foarte important. În această discuție pe care o purtăm legat de ce putem să facem pentru a ne întoarce la acoperiri vaccinale cât se poate de acceptabile, pentru că în acest moment noi suntem într-o zonă în care nu putem să spunem că avem o acoperire vaccinală acceptabilă. Ei bine, pentru a putea să facem acest lucru vom avea nevoie de o discuție destul de amplă, care să aducă la această masă, cum am zis, și factorii responsabili din mai multe ministere, inclusiv pe cei care să analizeze situația dezinformării și modul în care aceasta se propagă. (...) Da, într-adevăr, vaccinarea este un drept, nu o obligație, dar haideți să privim aceste lucruri din perspectiva celui care nu poate să-și invoce dreptul și pur și simplu este supus unui tir de informații false sau, dacă este cazul copiilor, unor decizii greșite în ceea ce privește refuzul vaccinării”, spune conf. univ. dr. Gheorghe Gindrovel Dumitra.
Doctorul atrage atenția că pasivitatea statului și vocile iresponsabile care seamănă îndoială fără probe au consecințe urâte.
„Astfel, trebuie să înțelegem cât se poate de clar că, până la urmă, obligația în ceea ce privește aplicarea sau acordarea unor drepturi pentru persoane care au dreptul să fie vaccinate este pe mai multe paliere și nu aparține doar părinților. Este o obligație a statului, este o obligație a noastră, a fiecăruia dintre noi și, mai ales, a celor care, într-un fel sau altul, deschid gura în spațiul public atunci când proferează anumite informații, mare parte dintre care nu sunt corecte, legate de siguranță și, mai ales, de eficacitatea vaccinală”, mai adaugă medicul de familie.
Cum am uitat coșmarul bolilor precum poliomielita
Generațiile de astăzi nu au mai văzut spitale pline de copii paralizați de virusuri nemiloase. Tocmai eficiența istorică a vaccinurilor a creat iluzia periculoasă că aceste pericole au dispărut de la sine.
„Și aș mai vrea să mai punctez încă un lucru foarte important. Pentru că, credeți-mă, de foarte multă vreme încerc să discut cu colegii mei, să discut cu părinții vizavi de problemele și motivele pentru care, la un moment dat, refuză vaccinarea. Am înțeles un lucru cât se poate de important, mai ales prin zona de cercetare pe care am derulat-o în ultima perioadă: că este o problemă în populație în ceea ce privește percepția corectă a riscului. Noi, în acest moment, vorbim despre vaccinuri care și-au produs efectul în timp, care au reușit, într-un fel sau altul, să controleze anumite boli. Pe unele le-au eliminat, pe altele le-au eradicat și exemplele sunt destul de clare aici. În momentul în care stăm de vorbă despre o posibilă boală care nu are, să zicem, un corespondent în populație, pe care agenții noștri medicali de multă vreme o cunosc, poliomielita, de exemplu, este foarte dificil să îl ajutăm să înțeleagă că, de fapt, această boală se poate întoarce dacă un număr mare de persoane nu se vaccinează”, atrage atenția conf. univ. dr. Gheorghe Gindrovel Dumitra.
În fața acestei amnezii colective, dacă impui omului să se vaccineze, nu se rezolvă absolut nimic. Medicii au nevoie de răbdare și tehnici speciale de comunicare pentru a risipi spaimele pacienților.
„Și atunci, în această zonă apare această, să zicem, talent, între ghilimele, sau artă pe care trebuie să o posede medicul de familie, să o posede asistentul medical, să o posede asistentul medical comunitar. Adică acele persoane care stau la interfața dintre medic și pacient sau dintre sistemul medical și pacient, acolo unde se duce această luptă pentru creșterea acoperirii vaccinale. Dar aici noi ne gândim de ceva vreme și, când spun ne gândim, cred că îmi asum cât se poate de responsabil această afirmație, că din ce în ce mai multe persoane din rândul personalului medical să achiziționeze aceste noi abilități de a putea dezvolta o discuție persuasivă cu pacienții, astfel încât pacienții să înțeleagă că este mai bine să se vaccineze pentru propria sănătate și nu să îi obligăm să se vaccineze. Da, avem această perspectivă și trebuie să o ducem mai departe”, adaugă medicul.
Măsuri de urgență depuse la CNAS: Vaccin gratuit pentru neasigurați și rețete eliberate de orice doctor
Dincolo de bătălia ideologică și de campaniile de informare, sistemul are nevoie de măsuri birocratice simple, care să dărâme barierele din calea omului de rând. Liderul medicilor de familie a pus pe masa autorităților două decizii cu impact imediat:
„Ce putem să facem mai departe? Am avut mai multe discuții în grupurile de lucru din care fac parte și pot să vă spun că noi am identificat câteva dintre posibilele soluții. Una, direct aplicată în cadrul negocierilor pe care le-am purtat cu Casa Națională de Asigurări de Sănătate săptămâna trecută, chiar acum o săptămână. Am propus o soluție care vine mai curând din Comitetul Național de Vaccinologie, ca vaccinurile gripale să poată să fie prescrise de către orice medic de familie. Și fac o mențiune: el poate să fie de orice specialitate, în acord cu protocoalele. Deci orice medic, din orice specialitate, poate prescrie, dar și medicii de familie să poată prescrie pacienților care nu sunt pe lista lor”, explică conf. univ. dr. Gheorghe Gindrovel Dumitra.
Imunitatea de masă funcționează doar atunci când populația este protejată în întregime, fără bariere legate de plata asigurărilor de sănătate.
„Și încă un lucru foarte important, pentru că discutăm despre o boală în care imunitatea colectivă este destul de importantă, mai ales în condițiile în care eficacitatea vaccinului gripal este mai scăzută decât în cazul altor vaccinuri. Trebuie să fie cel mai bun lucru pe care îl poți face. În aceste condiții, cred că este momentul în care să ne reîntoarcem la oferirea vaccinului gripal gratuit și către neasigurați. De fapt, nu a vaccinului gripal, ci a tuturor vaccinurilor, pentru că, realmente, toate au această componentă de imunitate colectivă destul de importantă. Așteptăm ca, la nivelul Casei Naționale de Asigurări de Sănătate, cel puțin aceste două măsuri propuse să fie implementate, urmând ca după aceea și celelalte să ajungă pe masa dumnealor”, conchide medicul.
România riscă să piardă bătălia cu boli pe care le credea de mult învinse. Mingea este acum în terenul instituțiilor, chemate să protejeze populația de dezinformare.

