Stufat de miel. Reţeta originală

Sursa foto: Facebook Liliana Nanu
Sursa foto: Facebook Liliana Nanu

În ziua de Paști, stufatul de miel stă la loc de cinste pe masa românilor. Iată cum se prepară rețeta...

Ingrediente

- 1 kg de carne de miel

- 8-10 legături de ceapă verde

- 8-10 legături de usturoi verde

- 2 linguri de pastă de tomate

- ulei

- 1 lingură de făină

- sare şi piper

- zeamă de lămâie

Vezi și: COZONAC GRECESC pentru Paști. Cum se prepară TSOUREKI: Rețeta

Sarmale în foi de varză murată pentru masa de Paști

Cum se prepară 

Carnea se spală foarte bine în apă rece, după ce se curăţă cât mai frumos de pieliţe. Ceapa şi usturoiul se pun în funcţie de gusturi, câte 8 legături din fiecare. Se lasă la încins apoi 4 linguri de ulei într-o cratiţă sau tigaie, în care se pune carnea de miel, se lasă să se prăjească un pic pe ambele părţi. După aceea, se adaugă o cană de apă şi se lasă la fiert înăbuşit, cel mai bine.

Până fierbe carnea, se curăţă şi se spală bine ceapa şi usturoiul. Se taie bucăţi nu foarte mari, dar nici foarte mici. Pentru că este o cantitate semnificativă, se căleşte în câteva tranşe în puţin ulei încins. Când carnea este pe jumătate fiartă, se adaugă şi ceapa şi usturoiul, gata călite. Acum, se mai pune o cană peste ele şi se lasă din nou la fiert.

Sosul de tomate, cu făina şi zeama de lămâie se amestecă separat, apoi se condimentează cu sare şi piper. Se diluează cu puţină apă şi se adaugă la stufatul de miel. După ce s-a pus sosul, se amestecă uşor şi se mai lasă puţin pe foc. Între timp, se pregăteşte cuptorul, care se încinge la 180 de grade, scrie clickpoftabuna.ro.

Compoziţia de miel se transferă într-un vas termorezistent şi se lasă la cuptor până scade sosul la consistenţa dorită. Se serveşte stufatul cald sau fierbinte.

Vezi și: Friptură de miel: Rețeta pentru Paști. Cum se prepară

Cum faci cea mai bună CIORBĂ de MIEL. Rețeta TRADIȚIONALĂ, trucuri

BONUS: Drob de miel, rețeta lui Sorin Bontea

Aveți nevoie de:

2 kg organe de miel și puțină carne de miel

prapur

5 cepe

mărar și pătrunjel din abundență

sare

5 ouă

puțin ulei

Mod de preparare

Chef Sorin Bontea a dezvăluit secretul său din bucătărie pentru rețeta de drob de miel în cadrul unui videoclip pe YouTube, acolo unde a precizat încă de la început că el nu fierbe organele de miel pentru a nu-și pierde din gust, ci înăbușă carnea și organele de miel. „Prima dată tai cubulețe mici organele”, a spus chef Bontea. 

Citește mai departe>>

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Get it on App Store Get it on Google Play

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt3
YesMy - smt4.3.1
pixel