Spitalele vor fi reclasificate în funcţie de competenţă în 15 zile

spitalul universitar bucuresti
spitalul universitar bucuresti

Începând de astăzi, timp de 15 zile, toate unităţile sanitare cu paturi au obligaţia de a solicita în scris, direcţiei de sănătate publică din aria administrativ teritorială unde îşi desfăşoară activitatea, clasificarea, conform noii legislaţii în vigoare. Cererea unităţilor este însoţită de o fişă de autoevaluare de a cărei corectitudine şi realitate a datelor înscrise răspunde managerul unităţii solicitante.

Direcţiile de sănătate publică au la dispoziţie 5 zile pentru a analiza cererile şi a încadra spitalele într- una dintre cele 5 categorii existente, în funcţie de nivelul de competenţă, după care vor trimite Ministerului Sănătăţii, pentru aprobare, noua clasificare.

„Până acum, în România se utiliza o multitudine de clasificări ale spitalelor. Numai în Legea 95/2006 sunt enumerate o serie de clasificări în funcţie de criteriul regional, de specificul patologiei, de regimul proprietăţii sau din punctul de vedere al învăţământului medical şi cercetării. În multe cazuri clasificările se întrepătrund, se suprapun sau se amestecă. De exemplu, unele spitale judeţene sunt regionale, clinice, şi de urgenţă şi pot fi şi instituţii publice cu secţii private, în acelaşi timp. Nu există o reprezentare coerentă a reţelei spitaliceşti. Noua metodă de clasificare s-a realizat pe baza experienţei internaţionale şi a recomandărilor experţilor independenţi”, a declarat ministrul Sănătăţii, Cseke Attila.

Unităţile sanitare cu paturi se vor clasifica în 5 categorii:

- spitale de categoria V: nivel de competenţă limitat – spitale care asigură, după caz, următoarele servicii medicale: servicii medicale pentru îngrijirea bolnavilor cronici, servicii medicale într-o singură specialitate sau servicii paleative;

- spitale de categoria IV: nivel de competenţă bazal - spitale care deservesc populaţia pe o rază administrativ-teritorială limitată, pentru afecţiuni cu grad mic de complexitate;

- spitale de categoria III: nivel de competenţă mediu - spitale care deservesc populaţia judeţului din aria administrativ-teritorială unde îşi are sediul şi, doar prin excepţie, din judeţele limitrofe, pentru afecţiuni cu grad mediu de complexitate;

- spitale de categoria II (cu subcategoria II M pentru unităţile monoprofil) : nivel de competenţă înalt – spitale care deservesc populaţia judeţului din aria sa administrativ-teritorială, precum şi din judeţele limitrofe, cu nivel înalt de dotare şi încadrare resurse umane şi care asigură furnizarea serviciilor medicale cu grad mare de complexitate;

- spitale de categoria I (cu subcategoria I M pentru unităţile monoprofil): nivel de competenţă foarte înalt – spitale care asigură asistenţa medicală la nivel regional, deservind populaţia judeţului din aria sa administrativ-teritorială, precum şi alte judeţe, cu cel mai înalt nivel de dotare şi încadrare cu resurse umane şi care asigură furnizarea serviciilor medicale cu grad de complexitate foarte înalt.

Clasificare paralelă

Pentru păstrarea funcţionalităţii sistemului naţional de urgenţă, inclusiv din punct de vedere al finanţării care este asigurată cu surse de finanţare distincte din bugetul Ministerului Sănătăţii, se va utiliza în continuare clasificarea spitalelor de urgenţă prevăzută prin Ordinul ministrului sănătăţii nr. 1764/2006.

Având în vedere realităţile şi specificul organizării şi funcţionării spitalelor româneşti în prezent, Ministerul Sănătăţii va permite o clasificare provizorie, până la 31 decembrie 2011, pentru acele unităţi care, deşi nu îndeplinesc în acest moment totalitatea criteriilor minime de clasificare, se pot angaja într-un proces de conformare la aceste cerinţe, cu termene şi responsabilităţi precise.

De asemenea, s -a avut în vedere şi situaţia unităţilor care-şi pot coordona şi completa activitatea cu spitale învecinate, în special în centrele urbane de dimensiuni mari. Astfel, dacă una sau două specialităţi sunt asigurate prin linie de gardă continuă de către un alt spital, clasificat cel puţin la nivelul III şi aflat la maxim 5 km distanţă, aceste nu mai sunt considerate a fi obligatorii pentru unitatea solicitantă.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel