Șofer mort de beat, căzut la picioarele polițiștilor | DCNews
Cele mai citite

Șofer mort de beat, căzut la picioarele polițiștilor

alcoolscop_46815400

Un șofer beat din Suceava a ajuns în șanț cu mașina. Ulterior, bărbatul a căzut în fața polițiștilor.

Potrivit monitorulsv.ro, un șofer a intrat cu mașina într-un șanț. Polițiștii de pe raza comunei Udești s-au deplasat la locul accidentului și au rămas surprinși să vadă că bărbatul era beat mort și nu se mai putea ține pe picioare.

Bărbatul abia articula cuvintele, iar când a încercat să facă mai mulţi paşi, a căzut în faţa poliţiştilor.

Şoferul, Ioan Drăgoi, în vârstă de 34 de ani, din Bosanci, le-a spus poliţiştilor că venea din satul Plăvălari şi mergea spre casă.

”Deoarece emana halenă alcoolică, şoferului i s-a solicitat testarea cu aparatul etilotest, acesta refuzând testarea. A fost condus la Spitalul Judeţean de Urgenţă Suceava, unde nu a fost de acord a i se preleva probe biologice de sânge necesare pentru stabilirea alcoolemiei”, a declarat comisarul Ionuţ Epureanu, purtătorul de cuvânt al poliţiei judeţene.

Astfel, pe numele bărbatului a fost întocmit dosar penal pentru infracţiunea de ”refuz sau sustragere de la prelevare de mostre biologice în vederea stabilirii alcoolemiei”. 

[citeste si]

Această infracţiune, prevăzută de articolul 337 Cod Penal, se pedepseşte cu închisoare de la unu la 5 ani. În cazul unei fapte de acest gen, șoferul în cauză nu poate primi doar o amendă penală.

Fiți la curent cu ultimele noutăți.

Urmăriți DCNews și pe Google News

→

Adaugă comentariu

0 caractere :: Număr maxim de caractere 1000

* Comentariile care contin limbaj vulgar vor fi suspendate

Citește mai multe din Stiri
Citește mai multe din Stiri
SONDAJ DE OPINIE
Închide
Susțineți ca uniformele școlare să fie obligatorii?
Da
Nu
Trimite răspunsul
x close