Sfântul Andrei 2018. Cum să îți afli ursitul

Rodica Mitu / 29 noi 2018 / 19:02 Salveaza PDF Comentarii
Sfântul Andrei
Descriere foto: Sfântul Andrei

Pe 30 noiembrie este sărbătoare în lumea creștină. În ciuda puternicii încărcături spirituale a momentului, noaptea din ajunul sărbătorii este cea mai așteptată, în special de fetele în căutarea ursitului.

Ca să-ţi visezi ursitul, trebuie să-ţi pui sub pernă 41 de boabe de grâu. Dacă visezi pe cineva că-ţi ia grâul, atunci sigur te vei mărita. La fel se întâmplă și dacă pui sub pernă busuioc sfințit de la Bobotează.

Mai poţi pregăti o turtă. Măsoară cu o coajă de nucă făină şi sare şi adaugă apa. Amestecul trebuie copt pe vatră. După ce mănânci turtiţa, nu ai voie să bei apă, căci va veni ursitul în vis.

Sfântul Andrei a propovăduit creştinismul în Dobrogea, Macedonia, Tracia şi Ţarigrad. Apostolul a botezat greci şi geto-daci din aceste teritorii şi a hirotonit primii episcopi şi preoţi, aşa cum făcea Apostolul Pavel în călătoriile sale misionare.

Potrivit unor credințe populare, sărbătoarea bisericească a Sfântului Andrei ținea doar până la prânzul zilei de 30 noiembrie, după aceea fiind îngăduit să se lucreze. Conform altor obiceiuri, nu era voie a se munci întreaga zi, iar cei care încălcau această poruncă riscau să se îmbolnăvească, să aibă amețeli, să îi doară capul, să se înece, să fie arși cu apă fiarta, să fie bântuiți de strigoi, să aiba coșmaruri, să fie atacați pe drum de animale ori să le mănânce lupii vitele.

 

Vezi și: SFÂNTUL ANDREI. Ce să nu faci pe 30 noiembrie. Tradiții și obiceiuri

 


Te-ar putea interesa








Iti place noua modalitate de votare pe dcnews.ro?


Copyright 2018 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate.


dcn.n-nxt.24