Sevil Shhaideh, întâlniri cheie: Program esențial

Sevil Shhaideh s-a întâlnit astăzi, la Bistrița, cu reprezentanții autorităților publice locale. 

A fost prezentat stadiul și perspectivele implementării programului de guvernare și al programelor gestionate de Ministerul Dezvoltării Regionale, Administrației Publice și Fondurilor Europene (MDRAPFE).

Programul 10S

Pachetul de servicii de bază (10S) este prioritar în special în mediul rural, pentru a asigura un nivel minim al calității actului administrativ în relația cu cetățenii. Este vorba despre domeniile sănătate, educație, apă – canalizare, energia termică și electrică, inclusiv iluminat public, transport/drumuri, salubrizare, cultură, culte, locuire și sport. Măsurile propuse în Programul de guvernare pentru modernizarea satului românesc vizează: creșterea procentului de racordare la serviciile de apă de la 77% (în prezent) la 87% (până în 2020); creșterea procentului de racordare la serviciile de canalizare de la 34% (în prezent) la 60% (până în 2020); atingerea țintei de 61% drumuri modernizate (până în 2020), faţă de circa 38% (cât avem în prezent) și 100% școli cu autorizație de funcționare, până în 2020; creșterea procentului de proprietăți cadastrate și înregistrate de la 40% (în prezent) la 80% locuințe și 100% la terenuri agricole.

Ce spune Sevil Shhaideh

”Am avut deja întâlniri cu Asociația Comunelor din România în care am discutat ce ține de Ministerul Dezvoltării, dar astăzi au apărut întrebări legate și de alte ministere. Vom mai avea întâlniri cu membrii asociației, primarii de comune din toate județele, la care vom invita și reprezentanți din Ministerul Agriculturii și AFIR, ca să putem discuta punctual ceea ce ei ne semnalează cu privire la Programul Național de Dezvoltare Rurală. Este un program european esențial pentru sate și comune, pe care îl completăm cu un program guvernamental - Programul Național de Dezvoltare Locală”, a declarat viceprim-ministrul Sevil Shhaideh.

Vizita viceprim-ministrului în teritoriu continuă astăzi, la Târgu-Mureș, și joi, în județul Hunedoara. Întâlnirile sunt organizate ca răspuns la invitația autorităților publice locale, pentru o mai mare predictibilitate a măsurilor guvernamentale, pentru a intensifica dialogul și colaborarea între nivelul central și local din sistemul public.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt3
YesMy - smt4.5.3
pixel