Șeicul Mohamed bin Zayed Al Nahyan e noul președinte al Emiratelor Arabe Unite, după moartea fratelui său

Foto cu caracter ilustrativ: Pexels
Foto cu caracter ilustrativ: Pexels

Șeicul Mohamed bin Zayed al Nahyan a fost ales în funcția de președinte al Emiratelor Arabe Unite.

Emiratele Arabe Unite l-au desemnat pe șeicul Mohamed bin Zayed Al Nahyan ca nou președinte după moartea fratelui său. Șeicul Mohamed era președintele de facto al EAU de când fratele său vitreg, șeicul Khalifa, a suferit un atac cerebral, în 2014, potrivit Sky News.

Liderul de facto al Emiratelor Arabe Unite, șeicul Mohamed bin Zayed al Nahyan, a fost ales ca nou președinte al țării de către un consiliu suprem federal.

El va prelua funcția de la fratele său vitreg, președintele Khalifa bin Zayed al Nahyan, care a murit vineri la vârsta de 73 de ani.

Conducătorii celor șapte șeicate ale națiunii, inclusiv Dubai, l-au susținut în unanimitate pe șeicul Mohammed bin Zayed în cadrul unui vot, potrivit agenției de știri de stat WAM, citată de Sky News.

În urma votului, prim-ministrul din Dubai, șeicul Mohammed bin Rashid Al Maktoum, a scris pe Twitter: „Îl felicităm și îi jurăm credință, iar poporul nostru îi jură credință. Întreaga țară este condusă de el pentru a o duce pe căile gloriei și ale onoarei, cu voia lui Dumnezeu”.

Șeicul Mohamed bin Zayed Al Nahyan a ajuns în New York Times

Adesea denumit MBZ, șeicul Mohamed bin Zayed, în vârstă de 61 de ani, a fost numit cel mai puternic lider arab și unul dintre cei mai puternici oameni de pe Pământ de către New York Times în 2019.

El a ocupat funcția de președinte de facto al Emiratelor Arabe Unite de când, în 2014, un accident vascular cerebral l-a făcut pe fratele său vitreg, șeicul Khalifa, să dispară din peisajul public.

Sub conducerea sa, Emiratele Arabe Unite au adoptat o abordare mai axată pe armată în regiune, alăturându-se Arabiei Saudite în războiul lor de ani de zile din Yemen.

De asemenea, a fost inclus în topul celor mai influente 100 de persoane din 2019 al revistei Time.

În urma morții fratelui său, șeicul Mohammed a declarat: „Emiratele Arabe Unite și-au pierdut fiul neprihănit și liderul și gardianul călătoriei sale binecuvântate”.

Noul președinte a consolidat puterea militară a țării

Noul conducător a absolvit Academia Militară Regală Sandhurst din Marea Britanie în 1979. De atunci, el a ajuns să comande una dintre cele mai performante armate din regiunea Golfului.

Alături de bogăția sa petrolieră și de statutul de centru de afaceri, șeicul Mohamed a stabilit EAU ca o superputere militară globală.

În acest timp, fratele său vitreg, șeicul Khalifa, a suferit crize de boală.

Se crede că familia Al Nahyan are o avere de 150 de miliarde de lire sterline.

Emiratele Arabe Unite respectă în prezent o perioadă de doliu de trei zile, în cadrul căreia afacerile vor fi închise în întreaga țară și spectacolele vor fi oprite în onoarea șeicului Khalifa.

În Dubai, toate panourile electronice au afișat aseară imaginea șeicului decedat, în timp ce steagurile fluturau la jumătate de catarg, scrie Mediafax.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt3
YesMy - smt4.5.3
pixel