Şefa executivului din Hong Kong doreşte o platformă pentru dialog

Şeful guvernului delegat din Hong Kong, Carrie Lam, şi-a exprimat marţi disponibilitatea pentru ''dialog'', în contextul în care administraţia sa este vizată de proteste de amploare contra influenţei Beijingului asupra fostei concesiuni britanice şi contra violenţei poliţiei, transmit dpa şi AFP.

Vom începe imediat o platformă pentru dialog cu oameni din toate categoriile sociale. Acesta este un lucru pe care dorim să îl facem într-o manieră sinceră şi modestă, a spus Lam.

Ea a promis că autorităţile locale vor analiza plângerile cu privire la violenţa poliţiei faţă de manifestanţi.

Ancheta va fi efectuată de către un consiliu pentru examinarea reclamaţiilor la adresa poliţiei şi nu de către o comisie independentă, aşa cum solicitaseră protestatarii.

În ultimele două luni, demonstranţii din Hong Kong au fost implicaţi frecvent în violenţe cu forţele de ordine şi au acuzat poliţia de utilizarea forţei excesive.

La finalul săptămânii trecute, peste un milion de persoane au participat la un marş paşnic în Hong Kong, metropolă cu 7,5 milioane de locuitori. Spre deosebire de săptămânile precedente, de această dată nu s-au înregistrat incidente majore, iar demonstranţii nu au ridicat baricade.

Poliţia nu a folosit gaze lacrimogene, gest interpretat de mulţi drept un semn al detensionării situaţiei din fosta concesiune britanică.

Proteste mai mici sunt aşteptate în această săptămână, iar o manifestaţie amplă este anunţată pentru 31 august.

Demonstraţiile din Hong Kong au început pe 9 iunie, după ce Adunarea Legislativă locală adoptase un act normativ care ar fi permis extrădarea infractorilor către China continentală. Legea respectivă a fost ulterior suspendată.

După ce a fost concesiune britanică, Hong Kongul a revenit sub autoritatea Beijingului în 1997, ca regiune semiautonomă cu sisteme administrativ, juridic şi economic diferite de cele ale părţii continentale a Chinei.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel