Școala de Cadre a lui Tito a fost scoasă la vânzare

Eduard Pascu / 27 Martie 2019 / 16:44 Salveaza PDF Comentarii
Scoala Politica a lui Tito
Descriere foto: Scoala Politica a lui Tito

Croația scoate la vânzare clădirea în care au fost formați politicienii adepți ai teoriei marxist-leninistă. În 2003 a mai fost o încercare, dar prețul mare a gonit investitorii. Acum prețul a scăzut la jumătate, deși este aproape o ruină.

Autorităţile croate au scos la vânzare o uriaşă clădire modernistă care a găzduit cândva un prestigios centru de educaţie politică din Iugoslavia, relatează Balkan Insight.

Căzută acum în ruină, clădirea care se află în Kumrovec, la graniţa dintre Croaţia şi Slovenia, în satul natal al lui Iosip Broz Tito, fondatorul Republicii Socialiste Federative Iugoslavia. Aici era cândva nucleul educaţional de teorie politică socialistă din blocul iugoslav.

Acum, Ministerul Proprietăţilor de Stat din Croaţia a scos la vânzare clădirea veche la preţul de 1,6 milioane de euro.

Echipată cu buncăr antiatomic

 

Construită în stilul impunător sovietic caracteristic edificiilor de stat din fosta Iugoslavie și nu numai, Şcoala de Politică din Kumrovec a fost inaugurată în 1981, la un an după moartea lui Tito, şi a devenit în scurt timp neîncăpătoare în faţa valurilor de tineri politicieni care voiau să se specializeze în teoria marxist-leninistă.

Clădirea era împărţită pe 145 de dormitoare, fiecare încăpere având un singur pat, şi era prevăzută cu o sală de cinema, o sală de sport dar şi un buncăr antiatomic.

În 1990, Şcoala Politică era deja istorie, clădirea fiind ocupată de Ministerul Apărării şi transformată în tabără de pregătire militară. Un an mai târziu, pe fondul războiului între Armata Populară Iugoslavă şi Armata Republicii Sârbe Krajina, dormitoarele aveau să fie ocupate de refugiaţi scăpaţi din Asediul Vukovarului (25 august - 18 noiembrie 1991).

Nu este prima încercare a autorităţilor croate de a vinde clădirea. În 2003, Croaţia cerea pentru fosta Şcoală Politică suma de 3,5 milioane de euro, însă niciun cumpărător nu şi-a manifestat dorinţa să o achiziţioneze.

Vezi și: Summit special pentru Brexit. Semnalul dat de Donald Tusk


STIRE RECOMANDATA

Te-ar putea interesa








Iti place noua modalitate de votare pe dcnews.ro?


Copyright 2019 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate.


dcn.n-nxt.27