Statele membre ale Uniunii Europene au hotărât, în cadrul unei reuniuni tehnice desfășurate pe 3 iulie, deschiderea celui de-al 6-lea capitol de negocieri „Relații externe” pentru aderarea Ucrainei și Republicii Moldova la blocul comunitar
Statele membre UE au decis, în cadrul unei reuniuni tehnice desfășurate pe 3 iulie 2026, deschiderea celui de-al 6-lea capitol de negocieri „Relații externe” pentru aderarea Ucrainei și Republicii Moldova la blocul comunitar. Începerea negocierilor este programată pentru 14 iulie, scrie Euronews.
Hotărârea de a debloca clusterul 6 marchează un nou pas în procesul de aderare a celor două state candidate. Totodată, este o schimbare treptată a poziției Ungariei în urma victoriei zdrobitoare a lui Péter Magyar în alegeri, în fața lui Viktor Orbán.
Viktor Orbán a blocat mult timpo încercările de aderare ale Ucrianei
Amintim că Viktor Orbán a blocat timp de mai mulți ani încercările de aderare ale Ucrianei, din cauza unei dispute despre tratamentul minorității maghiare din vestul Ucrainei.
Noul guvern condus de Magyar a colaborat cu partea ucraineană, cu scopul de a rezolva această problemă, ceea ce a dus la deschiderea mult așteptată a primului cluster, pe 15 iunie 2026.
Comisia Europeană și Ucraina au făcut presiuni cu scopul de a deschide celor cinci clustere rămase înainte de vacanța de vară, astfel încât să semnaleze voința politică de a avansa rapid procesul de aderare.
Astfel, președinția irlandeză a Consiliului UE, care a început la 1 iulie 2026, a adoptat o abordare mai pragmatică și a propus deschiderea treptată a câte unui singur cluster.
Ungaria a fost de acord, alături de celelalte 26 de state membre
De menționat este că Ungaria a fost de acord, împreună cu celelalte 26 de state membre, să deschidă clusterul șase ce abordează relațiile externe, politica externă și securitatea, acestea fiind relativ mai puțin controversate față de alte domenii politice.
Poziția comună a Uniunii Europene pentru deschiderea clusterului VI este așteptată să fie aprobată luni, 13 iulie 2026. Este urmată de o deschidere oficială a negocierilor în contextul unei Conferințe Interguvernamentale în ziua următoare, scire Euronews.

