Rusia: Treizeci de persoane suspecte de apartenenţă la un grup neonazist, reţinute în urma unor razii

Cel puţin de 30 oameni suspectaţi că ar face parte dintr-un grup neonazist au fost reţinuţi în raiduri recente în centrul Rusiei, au relatat marţi media locale, înainte de comemorarea sfârşitului celui de Al Doilea Război Mondial în Europa, relatează dpa.

Grupul, despre care se crede că a fost activ în regiunile Moscova, Vladimir şi Riazan, a fost implicat în atacuri asupra unor lucrători migranţi, a relatat agenţia de ştiri Interfax, citând o sursă neprecizată. Canalul de televiziune rus REN TV a difuzat imagini cu reţinerea mai multor suspecţi în timpul unui raid dintr-un imobil. Potrivit Interfax, în urma percheziţiei au fost confiscate arme, literatură extremistă şi simboluri naziste.

În această săptămână se împlinesc 74 de ani de la capitularea Germaniei naziste, cu care s-a încheiat Al Doilea Război Mondial în Europa. Evenimentul, pe care Rusia îl celebrează joi, rămâne o sursă de mândrie naţională pentru ţară.

Rusia trebuie să continue să combată tentativele de 'a eroiza nazismul', a declarat un oficial de rang înalt din Ministerul de Externe, Grigori Lukianţev, potrivit unor comentarii difuzate de agenţia de stat Tass. Rusia se opune 'oricărei tentative de a falsifica istoria, de a revizui rezultatele celui de Al Doilea Război Mondial, de a eroiza nazismul sau de a minimaliza sau nega realizările celor care au obţinut această victorie măreaţă', a spus Lukianţev.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience
Iti place noua modalitate de votare pe dcnews.ro?

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel