Potrivit unui comunicat transmis vineri, pentru aceştia, Ministerul Sănătăţii a emis deja certificatele de specialist, în urma aprobării ordinului de ministru, şi le-a expediat către direcţiile de sănătate publică.
Ministerul precizează că, în acest context, certificatele de specialist pot fi ridicate începând de vineri de la Direcţia de Sănătate Publică a municipiului Bucureşti de către toţi cei care au susţinut examenul în centrul din Capitală, iar începând de săptămâna viitoare - şi din direcţiile de sănătate publică aflate în teritoriu.
'În urma acestui examen, vom avea 248 de noi specialişti în specialităţi ca boli infecţioase, anestezie - terapie intensivă, medicină de laborator, sănătate publică, medicină, internă radiologie imagistică medicală, medicină de familie, care vor creşte capacitatea de răspuns la pandemia COVID-19.'
'Dar sunt şi specialişti în domenii de care este nevoie pentru acordarea asistenţei medicale pacienţilor care nu sunt infectaţi cu noul coronavirus, precum: pediatrie, oncologie medicală, chirurgie medicală, diabet zaharat, neonatologie. Mulţumesc universităţilor pentru sprijinul acordat în urgentarea procesului de emitere a certificatelor', a declarat ministrul Sănătăţii, Nelu Tătaru, citat în comunicat.
Ministerul Sănătăţii a organizat, în perioada septembrie-octombrie 2020, examenul pentru obţinerea titlului de specialist de către medici, medici dentişti şi farmacişti.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News