Reorganizare MAI. Marcel Vela: Sunt hotărât şi îmi asum

Ministrul Afacerilor Interne, Marcel Vela, se declară hotărât să îşi asume reorganizarea ministerului, chiar dacă, spune el, va presupune unele măsuri care deranjează, precum schimbări la nivelul modului în care sunt structurate unele unităţi sau reducerea unor posturi de conducere.

În aceste zile, la nivelul MAI se analizează şi se dezbat măsuri de eficientizare sau de reorganizare a activităţii din toate structurile militare sau civile. Aşa cum am anunţat public, căutăm cele mai bune soluţii pentru ca managementul din minister să fie guvernat de principiile eficienţei şi profesionalismului, astfel încât să le putem oferi cetăţenilor un serviciu public performant, aşa cum îl merită, iar încrederea în MAI să crească în următoarea perioadă de evaluare.

Desigur, vom lua aceste decizii în urma consultării cu toţi factorii implicaţi, cu sindicatele reprezentative, cu comandanţii şi conducătorii tuturor structurilor, cât şi cu specialiştii din minister, cu toţi cei care cunosc problemele arzătoare ale sistemului şi căile prin care le putem rezolva, a scris Vela marţi pe Facebook.

Marcel Vela: Sunt hotărât şi îmi asum această reorganizare

El consideră că se impune folosirea cât mai eficientă a resurselor umane aflate la dispoziţie, apropierea faţă de cetăţeni şi administrarea bugetului într-un mod transparent şi util misiunii MAI. Ministrul a arătat că a cerut fiecărui inspectorat să realizeze o analiză a activităţii şi să vină cu propuneri, astfel încât să fie pe masa discuţiilor cele mai bune soluţii pentru a trece la un nou nivel de eficientizare şi modernizare a MAI.

Sunt hotărât şi îmi asum această reorganizare, chiar dacă va presupune unele măsuri care deranjează, precum schimbări la nivelul modului în care sunt structurate unele unităţi sau reducerea unor posturi de conducere, cu salarii foarte mari, dar care pentru minister se vor traduce prin economii financiare importante pentru alte cheltuieli, cum ar fi dotarea angajaţilor din operativ ori achiziţionarea şi modernizarea unor dotări. Este foarte important ca angajaţii ministerului să înţeleagă că această reorganizare nu înseamnă disponibilizări, nu înseamnă că unii dintre colegii lor vor pleca acasă, cu atât mai mult cu cât ne confruntăm cu un important deficit de personal în aproape toate structurile operative. Acest lucru impune ca, în viitorul apropiat, să aducem în sistem mai mulţi oameni şi să organizăm o activitate cât mai eficientă pentru a combate reţelele de crimă organizată, pentru a ne proteja graniţele, a interveni rapid în situaţii de urgenţă sau a apăra ordinea, liniştea, viaţa şi integritatea românilor, a precizat el.

Marcel Vela îşi doreşte ca la finalul acestui proces, care poate fi şi etapizat, să se poată vorbi despre un Minister al Afacerilor Interne eficient, în care fiecare profesionist să fie la locul potrivit, un minister de elită, aflat în slujba românilor şi aproape de fiecare compatriot, relatează Agerpres. 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Get it on App Store Get it on Google Play

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt3
YesMy - smt4.3.1
pixel