Alianța Medicilor este de acord cu noua lege a salarizării bugetarilor însă atrage atenția asupra probleme care încă persistă în sistemul de Sănătate.
"Societatea românească este profund divizată, iar proverbul național "Să moară și capra vecinului" este în actualitate. O vedem încă o dată din păcate în reacția unei părți a societății la ordonanța de urgenta privind salariile personalului bugetar, care favorizează, nici într-un caz cu sume imense, sectorul Sănătății, asumat ca prioritar de actualul guvern.
Toată lumea pare nemulțumită de Sănătate. Dar de undeva trebuie să pornim. Ce loc își găsește principiul solidarității în această nemulțumire în condițiile în care salariul mediu în sectorul Sănătate este cel mai mic dintre toate sectoarele bugetare?
Cum se poate prioriotiza un sector care, vedem cu toții, este de importanţă strategică, fără o minimă investiție în personal?
Prin urmare, deși nu toată lumea este mulțumită, nu putem decât saluta inițiativa asumată de Guvernul României, prin acesta ordonanță. Totuşi, există câteva observații.
Prima ar fi că mai există o categorie de personal medical care nu beneficiază de aceste măsuri, aşa cum nu a beneficiat nici de creșterile de 25%, de anul trecut. Este vorba de medicii de familie, medicii specialiști din ambulatoriu și personalul medical contractual din cabinetele acestora. Cei menționați sunt în contract direct cu Casa Naţională de Asigurăride Sănătate și funcționează în regim privat. Această ordonanță, care evident nu le creşte veniturile, pune o presiune suplimentară la adresa lor, deoarece salariile personalului contractual din cabinete ar trebui aliniate la noile valori. Soluția ar fi o negociere a contractului-cadru, care să permită rezolvarea acestor inegalități de finanțare.
A doua observaţie este că nu sunt măriri semnificative, asa cum angajații din sistem așteaptă. E drept, poate e dificil de găsit finanțarea adecvată. În acest context, îmi permit să repet o idee: sistemul e prost gospodărit. Mulţi bani sunt cheltuiți fără o finalitate concretă, ci pentru a susține afaceri dubioase, după cum vedem în cazul HexiPharma. I pot avansa alta idee, legată de precedenta: investiția în resursa umană, mai ales în Sănătate, este cea mai rentabilă. Poate sună paradoxal, dar în medicină, importanţa cea mai mare în tratamentul unui pacient nu o au nici aparatele, nici analizele, nici medicamentele, ci oamenii care pun diagnosticul și duc la capăt tratamentul.
A treia observaţie ar fi că nu neapărat salariile sunt problema. La prima vedere aşa pare. În esenţă, stau condițiile de muncă. Medicii din România fac gărzi de 31 de ore, fără niciun fel de recuperare, fără a fi considerate vechime în muncă sau ore suplimentare. Calculul și aplicarea sporurilor sunt de multe ori fără logică. Mai mult, perspectivele de dezvoltare profesională și de acces în sistem pentru medicii tineri sunt extrem de firave. Sunt numai câteva din probleme pentru rezolvarea cărora sunt necesare măsuri de substanță, care nu au nevoie neapărat de resurse bugetare importante, ci doar de voința de a fi asumate.
Alianţa Medicilor pentru Modernizarea Sistemului Medical felicită actualul guvern pentru inițiativă şi aşteaptă cu interes numirea unui nou ministru al Sănătăţii. E adevărat, timpul este scurt, problemele sunt mari, dar soluții există. Un mic impuls poate declanșa o avalanșă a schimbării, fiindcă sistemul este în tensiune. Îi doresc succes în a găsi impulsul potrivit și zona unde să îl aplice", se arată într-un comunicat de presă.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Val Vâlcu