Disciplina privind fake news, propunere legislativă. Raeţchi: Are implicaţii pozitive

Deputatul PNL Ovidiu Raeţchi a lansat în dezbatere publică un proiect de lege pentru introducerea la liceu, în clasa a IX-a, a disciplinei "Gândire critică în contextul fake news şi al ideologiilor extremiste", el arătând că acest proiect va avea implicaţii pozitive asupra dezvoltării elevilor. 

"Proiectul răspunde unei preocupări ample a societăţii europene în raport cu efectul nociv al ştirilor false şi in raport cu ideologiile extremiste care folosesc fake news ca instrument de propagare. Se caută soluţii legislative la nivelul parlamentelor naţionale şi la nivelul Parlamentului European. Şi trebuie spus că, fiind un fenomen nou şi subtil, nu există răspunsuri magice - vorbim mai degrabă de o suită de măsuri care îşi vor dovedi în timp eficienţa. Propunerea mea face parte din acest efort.

Ea înseamnă în primul rând o dezbatere pe acest subiect, în urma căreia vom desprinde multe idei bune. Abia după etapa dezbaterii publice, care va dura aproximativ o lună, vom avea un proiect final, care va fi depus în Parlament. Există deci o mare deschidere pentru observaţii, sugestii şi idei bune. Sper că proiectul va fi adoptat, pentru că el are implicaţii pozitive atât asupra dezvoltării gândirii critice a elevului, capitol la care Ministerul Educaţiei are de recuperat, cât şi la nivelul stabilităţii democratice şi pluraliste, faţă de care Parlamentul ar trebui să fie receptiv", a declarat Raeţchi, miercuri, pentru Agerpres. 

El a dat asigurări că proiectul de lege va fi semnat de parlamentari din toate partidele

"Tema în mare am discutat-o cu parlamentari din mai multe grupuri politice şi vă asigur că, în momentul depunerii, vom avea semnături din toate partidele, pentru că acest tip de abordare asigură succesul proiectului. Vom stabili probabil un mecanism de lucru pe text în care specialiştii în media şi audio-vizual să modereze dezbaterea, astfel încât să aşezăm cumva subiectul deasupra unor interese de partid. Ştirile false şi extremismul sunt probleme cu implicaţii naţionale", a afirmat liberalul. 

Potrivit lui Raeţchi, printre temele care vor fi abordate în cadrul disciplinei "Gândire critică în contextul fake news şi al ideologiilor extremiste", care ar urma să fie studiată o oră pe săptămână în clasa a IX-a, se numără identificarea unor ştiri false, verificarea ştirilor din mai multe surse, formarea unui mecanism critic şi analitic de recepţionare a ştirilor, identificarea manipulărilor informaţiei în beneficiul unor interese extremiste sau anti-democratice, filtrarea unor informaţii care au ca scop final îngrădirea şi ameninţarea unor drepturi fundamentale.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel