Protest penitenciar. Angajații, nemulțumiți de condițiile de muncă

Penitenciarul Mărgineni. Foto cu caracter ilustrativ.
Penitenciarul Mărgineni. Foto cu caracter ilustrativ.

O parte din angajaţii Penitenciarului Botoşani au protestat, vineri, în faţa sediului instituţiei în semn de nemulţumire faţă de condiţiile de muncă şi faţă de discriminările salariale din sistem. 

Aproximativ 25 de agenţi au scandat public cerând demisia ministrului Justiţiei, Tudorel Toader, şi a directorului general al Administraţiei Naţionale a Penitenciarelor (ANP), Marian Dobrică.

"Ministrul Muncii care ne-a promis standardizarea locurilor de muncă, condiţiilor de muncă, a personalului şi nu s-a ţinut de cuvânt. Se face un an de când am purtat discuţii cu acest ministru care nu ştie că în sistemul penitenciar din România există şi angajaţi, nu doar deţinuţi", a afirmat vicepreşedintele sindicatului, Viorel Voicu.

Pe lista revendicărilor Federaţiei Sindicatelor din Administraţia Naţională a Penitenciarelor s-au aflat eliminarea discriminărilor salariale, încetarea "abuzurilor asupra pensionărilorh, plata orelor suplimentare restante, condiţii de lucru mai bune, aprobarea Statutului poliţistului de penitenciare, stoparea împuternicirilor ilegale şi reluarea concursurilor pentru şefii unităţilor de detenţie, dar şi pentru funcţia de director general al ANP.

Pe 3 octombrie, sindicaliştii din penitenciare vor protesta în faţa Ministerului Justiţiei. Ei avertizează că, dacă în urma acestor acţiuni de protest în stradă autorităţile nu vor reacţiona, vor lua în calcul blocarea activităţii penitenciarelor urmare a refuzului angajaţilor de a lucra în condiţiile oferite de angajator în ceea ce priveşte siguranţa personală şi respectarea standardelor de personal în raport cu misiunile de îndeplinit.

Vezi și: Proteste septembrie. Sindicaliștii din penitenciare au anunțat agenda

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel