Program integral Beethoven! Romanian Sinfonietta Orchestra revine la Ateneul Român

Horia Andreescu
Horia Andreescu

Din nou o orchestră vedetă la Vara Magică miercuri, 16 august, de la ora 19.30, la Sala Mare a Ateneului  Român. 

Din nou o orchestră vedetă la Vara Magică miercuri, 16 august, de la ora 19.30, la Sala Mare a Ateneului  Român.

Explozia de energie a celei mai tinere din grupul Orchestre Naționale de Tineret va fi aureolată de prezența dirijorului Horia Andreescu, mentorul artistic al acesteia și de prezența excepțională a pianistei Elisabeth Leonskaja, unul dintre cele mai importante nume ale pianisticii internaționale.

Program integral Beethoven! Câteva dintre cele mai cunoscute capodopere ale titanului de la Bonn precum Uvertura Egmont”, Concertul nr. 3 pentru pian și orchestră,Simfonia nr. 5 în do minorvor prinde astfel din nou viață în fața publicului în versiuni de nivel internațional.

Prezenţa Romanian Sinfonietta Orchestra acum doi ani la Konzerthaus Berlin într-un concert ce l-a avut ca dirijor pe Horia Andreescu, profilul aparte al acestei încântătoare orchestre de tineri, majoritatea studenţi, creată de Marin Cazacu la Sinaia în urmă cu sase ani, ca o soră mai mică a Orchestrei Române de Tineret, este urmată de noi şi noi prezenţe concertistice de nivel internaţional.

Romanian Sinfonietta Orchestra, adebutat în anul 2010 în cadrul  Festivalului Internaţional "Enescu şi muzica lumii " de la Sinaia. Formaţia este pregătită de maestrul Horia Andreescu şi a fost înfiinţată, alături de Orchestra Junior și Orchestra Română de Tineret, la iniţiativa violoncelistului și profesorului Marin Cazacu. Abordarea cu prioritate a capodoperelor clasice și romantice în repertoriul orchestrei a pornit din necesitatea apropierii tinerilor muzicieni români de marea muzică simfonică şi de la ideea de a-i uni într-o impresionantă muncă de creaţie, sub semnul unei responsabilitate individuale şi colective totodată. Orchestra este alcătuită din tineri muzicieni cu vârste cuprinse între 18 şi 23 ani, selectaţi la nivel naţional și a concertat în festivaluri în întreaga ţară. În 2012 și 2014 orchestra a avut onoarea de a concerta alături de marea pianistă Elisabeth Leonskaja, iar în 2016 a participat la Festivalul „Mahler” de la Toblach, Italia.

(w670)

Foto Virgil Oprina

Lanto Communication organizează a şasea ediţie a Festivalului Internaţional “Vara  Magică” la Ateneul Român din Bucureşti în perioada 5 iulie - 23 august 2017. Concertele sunt organizate în fiecare săptămână și prezintă pe afiş formaţii camerale, dar şi orchestre simfonice precum Orchestra Română de Tineret, Orchestra Naţională de Tineret a Olandei, Romanian Sinfonietta Orchestra și Orchestra Naţională de Cameră a Moldovei, alături de celebri dirijori şi solişti români şi străini. Cea de a VI-a ediție a Festivalului „Vara Magică” reafirmă forța PARTENERIATULUI prin care Lanto Communication oferă publicului său o vară la standarde culturale europene.

      

 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt3
YesMy - smt4.5.3
pixel