Primarul comunei Brăeşti, condamnat la închisoare cu suspendare, îşi va pierde mandatul înainte de termen

Prefectura Buzău a primit o comunicare din partea Curţii de Apel Ploieşti privind condamnarea cu suspendare a primarului comunei Brăeşti, Adrian Perţea, urmând să fie emis un ordin de încetare înainte de termen a mandatului de edil, a anunţat, miercuri, Biroul de presă al instituţiei.

Potrivit purtătorului de cuvânt al Prefecturii Buzău, Gabriel Cozma, în termen de 30 de zile prefectul va emite un ordin privind constatarea încetării de drept înainte de expirarea duratei normale a mandatului primarului comunei Brăieşti.

"Ordinul va fi emis după primirea raportului secretarului Primăriei Brăeşti, acesta putând fi atacat în contencios administrativ în termen de 10 zile de la comunicare", a precizat sursa citată.

Primarul comunei Brăeşti, Adrian Perţea, a fost condamnat la doi ani şi două luni de închisoare cu suspendare în dosarul "Mită la Permise Auto", alături de alţi cinci inculpaţi, respectiv doi foşti examinatori de la Permise, doi instructori auto, alături de o şcoală de şoferi inculpată ca persoană juridică. Acuzaţiile au vizat acţiuni prin care cei doi agenţi de la Serviciul Permise ar fi primit mai multe plinuri de carburant, prin intermediul unui instructor auto, contravaloarea fiind achitată de candidaţi la obţinerea permisului auto. 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Get it on App Store Get it on Google Play

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt3
YesMy - smt4.3.1
pixel