Premierul Turciei recunoaște! Posibile greșeli în procesul de epurare

Este posibil să se fi comis greşeli în timpul epurărilor extinse realizate în cadrul serviciului public din Turcia după tentativa de lovitură de stat eşuată din 15 iulie, a declarat joi prim-ministrul Binali Yildirim, informează DPA.

'Am admis de la bun început că nu este posibil să acţionezi 100% corect în această chestiune', a declarat Yildirim. 'Dacă au fost comise greşeli, ele vor fi corectate', a insistat şeful executivului de la Ankara, care a adăugat că identificarea reţelelor de sprijin în Turcia ale predicatorului islamist Fethullah Gulen a fost întotdeauna dificilă.

Totodată, Yildirim a declarat că vor fi create 'centre de criză' în mai multe regiuni ale ţării pentru a-i ajuta pe cei afectaţi de aceste erori şi a insistat că autorităţile vor fi 'precise' atunci când decid să suspende funcţionari publici. 'Nu vom acţiona mânaţi de răzbunare, ci de spiritul dreptăţii', a spus Yildirim.

Aproape 130.000 de angajaţi ai statului, printre care 80.000 de funcţionari publici, au fost concediaţi ca parte a eforturilor guvernului turc de a 'curăţa' sectorul public de susţinătorii lui Gulen, acuzat de Ankara că s-ar afla în spatele loviturii de stat din 15 iulie, lucru negat cu fermitate de către predicatorul turc, autoexilat în SUA.

Totodată, mass media turcă a anunţat joi că autorităţile au arestat 16 oameni de afaceri şi au emis mandate de arestare pentru circa 12 ofiţeri din armata turcă, acuzaţi că ar avea legătură cu Gulen. Printre cei arestaţi, se află şi Faruk Gullu, patronul uneia dintre cele mai mari fabrici de baklava din Turcia, şi fratele acestuia, Nejat, transmite Reuters.

Separat, procurorii din Istanbul au emis mandate de arestare pentru şase generali şi pentru 43 de alţi înalţi ofiţeri şi civili în operaţii ale poliţiei care au fost extinse în 15 provincii din ţară. Până acum au fost arestaţi patru suspecţi.

Pe de altă parte, Ministerul Educaţiei din Turcia a anunţat joi că a suspendat 11.500 de profesori, bănuiţi de legături cu Partidul Muncitorilor din Kurdistan (PKK). Anunţul făcut de Ministerul Educaţiei confirmă relatările făcute anterior de CNN Turk, notează Reuters.

La sfârşitul săptămânii trecute, premierul Yildirim a vizitat sud-estul Turciei, cu populaţie majoritar kurdă, şi a spus într-un discurs că circa 14.000 de profesori au legături cu PKK, considerată organizaţie teroristă de către Ankara, Uniunea Europeană şi SUA.

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Get it on App Store Get it on Google Play




Iti place noua modalitate de votare pe dcnews.ro?

Copyright 2021 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: publicitate@dcnews.ro


cloudnxt1
YesMy