Președintele CSM, Marius Tudose, a sesizat CCR pentru a soluționa posibilul conflict juridic de natură constituțională dintre autoritatea judecătorească și puterea legislativă în cazul senatorului Dan Șova.
"Președintele CSM solicită Curții Constituționale să constate existența unui conflict de natură juridică constituțională între menționatele autorități publice, în măsură să împiedice autoritatea judecătorească să-și îndeplinească atribuțiile constituționale și legale cu care a fost învestită, în vederea restabilirii ordinii constituționale care trebuie să existe între autoritățile publice prevăzute în Titlul III din Constituția României. Sesizarea Curții Constituționale a fost formulată în temeiul dispozițiilor art. 146 lit. e) din Constituția României, republicată, ale art. 34 și următoarele din Legea nr. 47/1992 privind organizarea și funcționarea Curții Constituționale, republicată, cu modificările și completările ulterioare, precum și ale art. 24 alin. (3) din Legea nr. 317/2004 privind Consiliul Superior al Magistraturii, republicată, cu modificările ulterioare", se arată într-un comunicat al CSM.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Val Vâlcu