€ 5.0919
|
$ 4.3707
|
Curs valutar: € 5.0919
|
$ 4.3707
 

Politicianul care „se pricepe la toate”. Propunerea Elenei Cristian: Să ia toate funcțiile și să vedem încotro merge țara asta
Autor: Elena Aurel

elena-cristian1_71335300 Elena Cristian
 

Elena Cristian, analist DC Business, a intervenit telefonic la România TV unde a vorbit despre situația politică actuală. 

Elena Cristian a explicat că în cazul în care PSD îl va susține pe Nicușor Dan pentru președinția României, se va confirma că întregul joc politic de la alegerile locale a fost în beneficiul acestuia. În plus, ea a criticat PNL-ul pentru strategia de a se alătura altor partide când pierde teren. Aceasta consideră că, în acest moment, lucrurile sunt incerte și că PSD-ul trebuie să ofere răspunsurile.

„Poporul este supărat, poporul vrea altceva, poporul nu vrea un circ pe funcții și pe câștiguri personale, poporul vrea cu totul altceva, ceea ce nu se întâmplă în acest moment.

Dacă PSD îl va susține vreodată pe Nicușor Dan pentru președinția României, atunci se confirmă ceea ce s-a spus, la un moment dat, că tot acel circ de la locale - cu doctorul Cîrstoiu și apoi cu aruncarea în luptă a Gabrielei Firea și a lui Burduja - a fost tocmai în folosul lui Nicușor Dan și, de fapt, a fost susținut indirect pentru a lua un nou mandat.

PNL-ul, cumva, când pierde teren și ajunge la 10% încearcă să se lipească de cineva sperând că va ajunge un partid care va trece de 20%. Eu propun, dacă tot e vremea propunerilor, să ia domnul Bolojan tot: premier, șeful Senatului, șeful Camerei, președintele României și ministrul de Finanțe, că am văzut că se pricepe la toate. Să le ia pe toate și să vedem încotro merge țara asta.

Mie mi se pare, așa, a-ți pune toate speranțele în domnul Bolojan care nu a trecut dincolo de administrația locală și care nu e un etalon. Sigur, au făcut lucruri frumoase, dar nu este ceva ce ne-am dori pentru România, de acum, în următorii 50 de ani. Tocmai de aceea spun că, în acest moment, lucrurile sunt destul de incerte și cred că PSD-ul este cel care trebuie să dea răspunsurile.”, a spus Elena Cristian. 

„Mă revolt numai la gândul că Nicușor Dan ar putea fi președintele României"

De asemenea, Elena Cristian a criticat PSD-ul pentru că nu acționează și nu comunică, în ciuda faptului că este cel mai votat partid. Ea a subliniat că PSD-ul trebuie să decidă dacă îl va sprijini pe Nicușor Dan pentru președinția României, considerând că o astfel de alegere ar fi un dezastru. 

„PSD-ul să iasă, să facă ceva și să vorbească. Stau speriați acolo, într-un colț. (...) Am văzut comunicatul de presă, acolo scrie că actuala coaliție gândește înghețarea majorărilor pentru anul viitor. PSD-ul trebuie să facă ceva. Până la urmă, a luat cele mai multe mandate, a luat cele mai multe voturi și trebuie, cumva, să spună dacă îl va sprijini pe Nicușor Dan, ceea ce, din punctul meu de vedere, va fi un dezastru.

Eu mă revolt numai la gândul că Nicușor Dan ar putea fi președintele României, că ar putea intra în turul II. Mie mi se pare o sfidare. Eu, ca om care trăiește în București, (...) sunt revoltată că un astfel de om poate să candideze la cea mai înaltă funcție în statul român.

Dacă tot vorbim de finanțarea lui Călin Georgescu, hai să aflăm și de finanțările lui Nicușor Dan și de toate finanțările oamenilor politici care au câștigat alegeri, care au intrat în cursa electorală. Hai să transparentizăm toate aceste lucruri.", a spus Elena Cristian la România TV.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Comentarii

Pentru a vedea sau a publica comentarii, te rugăm să te autentifici în Facebook.
 
 
 
 
 
x close