Platformă online de bune practici pentru romi, lansată de Ministerul Fondurilor Europene

Foto cu caracter ilustrativ
Foto cu caracter ilustrativ

O platformă online de bune practici care vine în sprijinul romilor a fost lansată de către Ministerul Fondurilor Europene.

Ministerul Fondurilor Europene, prin Punctul Naţional pentru Romi, anunţă lansarea "Platformei online de bune practici pentru romi" - https://pncr.fonduri-ue.ro/. Lansată pentru a creşte nivelul de comunicare dintre autorităţile publice pe de o parte, şi ONG-uri, comunităţile de romi şi membrii comunităţii rome, pe de altă parte, platforma a beneficiat de cofinanţare de la Comisia Europeană prin Programul pentru Drepturi, Egalitate şi Cetăţenie 2014-2020 al Direcţiei Generale Justiţie şi Consumatori.

Platforma îşi propune să contribuie la coerenţa şi eficienţa politicilor publice astfel încât procesul de incluziune a cetăţenilor români care aparţin comunităţii rome se fie unul eficient. Platforma şi-a stabilit mai multe principii care au rolul de a ghida acest proces, având la bază iniţitivele de succes din domeniul incluziunii romilor.

Obiectivele speficifice ale platformei:

- Îndepărtarea barierelor de comunicare dintre membrii comunităţilor de romi, ONG-uri şi autorităţile locale, regionale şi naţionale;
- Reunirea tuturor persoanelor interesate de procesul de incluziune a cetăţenilor români aparţinând minorităţii rome la nivel naţional, regional şi local;
- Facilitarea comunicării şi cooperării între actorii implicaţi în proiect: autorităţi naţionale, regionale şi locale, ONG-uri şi membrii ai comunităţii rome în ceea ce priveşte rezultatele implementării Strategiei Guvernului României de Incluziune a Cetăţenilor Români aparţinând Minorităţii Rome 2015-2020;
- Asigurarea schimbului de bune practici şi experienţe cât şi încurajarea cooperării şi comunicării în rândul participanţilor cu scopul de a dezvolta idei noi cu abordări comune.

Ateliere în 8 regiuni ale României 

În cadrul proiectului vor fi organizate două serii de ateliere care vor avea loc în fiecare dintre cele 8 regiuni ale României, pentru a facilita, dar şi consolida dialogul între autorităţile locale, comunităţile de romi şi membrii comunităţii rome. Atelierele vor fi susţinute de formatori autorizaţi, cu experienţă în domeniu, care, în prima serie de ateliere vor identifica nevoile comunităţilor de romi şi problemele cu care se confruntă, iar în a doua serie de ateliere vor oferi modele de intervenţie adaptate nevoilor specifice identificate în cele patru domenii (educaţie, sănătate, locuinţă şi ocuparea forţei de muncă) urmărite de Strategia de guvernare a României pentru incluziunea cetăţenilor români aparţinând minorităţii rome.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel