Daca va fi indeplinit calendarul USL, pana la sfarsitul acestui an vom avea o Constitutie revizuita. Iar la Cotroceni va exista acelasi Traian Basescu. Ceea ce inseamna, nici mai mult, nici mai putin, ca, in conformitate cu legile statului, el va avea obligatia ca, in fata Curtii Constitutionale, sa depuna un nou juramant. Pe Constitutia revizuita. Pe care se va angaja sa o respecte intocmai. Numai ca acelasi personaj, Traian Basescu, se grabeste sa atace viitoarea lege fundamentala. Si atunci intrebarea e legitima. Cum va proceda el cu juramantul?
Va jura sau nu va jura Traian Basescu, angajandu-se solemn sa respecte prevederile Constitutiei revizuite? Daca va jura, va trebui, in acel moment, sa recunoasca ca ieri l-a luat gura pe dinainte. Si nu numai ieri. Ca atacurile sale violente, impotriva modului in care este operata revizuirea si a rezultatului final al acestei operatiuni politice, sunt nefondate. Adica incorecte. Ceea ce, pana la urma, va insemna o infrangere politica majora a lui Basescu. Pe de alta parte, ce s-ar intampla daca nu ar depune juramanul? Ei bine, in aceasta eventualitate, suspendarea sa, a treia, este inevitabila. Niciun stat de pe planeta nu-si poate permite sa accepte un presedinte in functie in conditiile in care acesta nu se angajeaza solemn sa respecte legea fundamentala.
Traian Basescu a amenintat ca va organiza un referendum daca pragul va fi mentinut la nivelul de 30 la suta. Noul referendum va fi o copie fidela a celui anterior, initiat de acelasi personaj politic. El ii va intreba, pentru a doua oara, pe cetatenii Romaniei daca sunt de acord cu un Parlament unicameral alcatuit doar din 300 de demnitari. Are acest drept? Raspunsul este, in mod evident, afirmativ. Dar are si rost un al doilea referendum pe aceleasi teme? Din punct de vedere politic, da. Pentru ca in acest fel Traian Basescu ar sublinia o acuzatie pe care o repeta constant si anume, ca USL ignora, cu buna stiinta, vointa alegatorilor, refuzand sa se conformeze acesteia. Pe de alta parte el va trebui, in aceasta eventualitate, sa explice de ce regimul, pe care l-a condus atat de autoritar, mai ales in perioada in care Emil Boc a fost prim-ministru, a refuzat cu obstinatie orice tentativa de a pune in opera rezultatele unui referendum destul de discutabil. Cel putin in sensul ca a fost initiat simultan cu alegerile prezidentiale pe care tot el le-a castigat. In definitiv, ce ar fi impiedicat majoritatea PDL sa incerce schimbarea Constitutiei si sa organizeze, dupa referendumul de consultare a populatiei care avusese loc, un referendum final de modificarea a legii fundamentale?
Citește mai multe pe CorectNews
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Val Vâlcu