Pasajul peste A0 scandalizează locuitorii din comuna Berceni. Nu sunt trotuare, nu e iluminat și se termină într-o școală căreia i-a desființat trecerea de pietoni

Sursa Foto: Facebook CNAIR
Sursa Foto: Facebook CNAIR

Noul pasaj peste autostrada A0 a declanșat o mulțime de noi probleme pentru locuitorii din comuna Berceni.

Sâmbătă, 6 ianuarie, pasajul denivelat cu trecere peste A0 pe DJ401 din dreptul comunei Berceni, a fost deschis de către CNAIR. Ionuț Ciurea, directorul executiv al Asociației Pro Infrastructură, care monitorizează proiectele de infrastructură de transport ale României, a explicat de unde consideră că au plecat problemele la pasajul dat în folosință în 2024 peste Autostrada A0.

Noua construcție a fost concepută pentru a nu mai intersecta lotul 1 al autostrăzii de centură A0 Sud. Aceasta are o singură bandă pe sens, nu are trotuare, nu are un nod rutier cu autostrada, și este și fără iluminat public. Două business-uri locale – un magazin de construcții și o spălătorie auto –, implicit trei case au rămas fără acces cu mașina. Ba mai mult, conform reprezentantului Grupului de Acțiune Locală Berceni, Adrian Velicescu, pasajul peste autostradă se termină în dreptul unei școli, care se află acolo de 20 de ani, iar trecerea de pietoni a fost desființată.

„Lumea e scandalizată, oamenii care își duc copiii la școală, trecerea de pietoni nu mai e, trotuare nu sunt, iluminat nu este, practic ne-au sigilat aici în Berceni. Noi avem o singură cale de acces spre București, un singur drum, o singură bandă, dacă se întâmplă ceva cu podul acesta, se surpă, intră în reabilitare, nu mai avem cum ajunge în București, trebuie să ocolim 30 km”, a declarat Velicescu.

Pasajul nu are semne de circulație, iar pe acolo mersul pe jos poate duce la o nouă tragedie similară cu cea de la 2 Mai, pentru că nu există decât un mic spațiu tehnic lângă carosabil, care nu este trotuar. Locuitorii zonei au atras atenția asupra problemei, printr-o petiție, adresată Poliției Rutiere.

„Ieșirea pietonală din Berceni spre București este imposibilă, nu mai zic de piste de biciclete. Pe sub pasaj este A0, din comuna Berceni mai poți să ieși doar dacă îți riști viața pe acel pasaj, urci și cobori pe rampa pe unde trec mașinile, dar este o întreagă aventură că nu există lumină și nici nu a fost prevăzută în proiect”, a mai spus Velicescu.

Cauza problemelor: Proiectarea. Studiul a fost făcut în 2010 

Directorul executiv al Asociației Pro Infrastructură, Ionuț Ciurea, a afirmat că A0 a avut studiul de fezabilitate realizat în 2010, astfel ceea ce au studiat ei la nivelul anilor 2008-2009-2010 este mult diferit față de ceea ce este în prezent.

Bucureștiul, ca și multe alte orașe s-a dezvoltat exponențial chiar în anumite zone, „deci lucrurile care erau atunci în teren sunt total diferite acum”, s-au dat autorizații de construire „total aleatoriu, fără infrastructură, fără cap, fără picioare și atunci, intervine elementul acesta de schimbare majoră în 10 ani, 15 ani de zile a situației din teren, pentru că vorbim de o zonă urbană”, mai detaliază el.

„Avem un drum județean care de fapt este acaparat, înglobat în localitate, acolo doar administrativ este Berceni, acolo este practic Bucureștiul, se termină blocurile din zona Berceni a Capitalei, imediat vine celebra stație de metrou la suprafață Tudor Arghezi, după aceea centura si A0, de fapt acolo este oraș, vezi orașul de pe pod, e oraș”, sumarizează Ciurea.

„Proiectarea este cauza tuturor problemelor acestora”, spune directorul executiv al Asociației Pro Infrastructură, dar și o pasare a răspunderii între autorități. „Într-adevăr, un lucru important este că autoritățile își pasează responsabilitatea de la una la alta, că drumul este extravilan, intravilan, acestea sunt niște fumigene, niște perdele de fum, autoritățile ce spun când te duci peste ele, a, nu e la mine problema. Pai de ce nu e Gogule problema la tine. Păi e drum județean acela, asta zice primarul, e în administrarea CJ, du-te la CJ, te duci la CJ, nu e problema mea, eu am multe localități, nu este doar aceasta la noi în județ. Sau te duci la CNAIR, CNAIR e acoperit cu tot, el are autorizație de construire, totul e conform normativelor.”, susține reprezentantul ONG-ului.

Conform lui Ciurea, singura variantă de a face ceva este să pui toți oamenii aceștia la o masă. Mai mult, „autostrada de centură A0 trebuia să fie proiectată din capul locului, la nivel de studiu de fezabilitate, cu noduri rutiere, pe toate radialele majore, adică pe toate drumurile județene care conectează orașul de zonele limitrofe, de localitățile din Ilfov, nu doar la Berceni, ci și pe sud, și pe nord, orașul s-a dezvoltat peste tot, nu doar pe nord, ci și pe sud, aproape la fel de puternic, pe nord s-a dus nu neapărat pe verticală, s-au făcut blocuri mai înalte, iar pe sud s-au dezvoltat foarte multe case.”

„Cea cu iluminatul nu este așa o mare problemă, se poate rezolva ușor, da stâlpii aceștia care nici nu sunt legați la rețea, cum se pun pe la trecerile de pietoni, cu panouri solare, măcar atât, adică chestii simple se pot face, încă o dată, suntem în anul în care, anii viitori trimitem din nou oameni pe Lună, în câțiva ani poate măcar zeci de ani, o să trimitem oameni pe Marte, nu suntem în stare să facem un pod amărât, să tragem curent pe el?”, spune Ionuț Ciurea.

Răspunsul celor de la CNAIR

Compania Națională de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR) a susținut că în 2020, august, a informat antreprenorul asupra faptului că reprezentanții Consiliului Județean Ilfov sunt responsabili de construcția ulterioară a pasajelor aferente celor două drumuri județene, respectiv DJ 301A și DJ 401 (iluminat public pe ambele sensuri de mers) și de adăugarea părților carosabile (trotuare și piste de bicicliști pe ambele sensuri de deplasare).

De asemenea, CNAIR împreună cu antreprenorul, caută o soluție optimă provizorie pentru a fi asigurată trecerea pietonilor peste autostradă în condiții de maximă siguranță până în momentul în care va fi implementată o soluție definitivă, mai spune instituția.

„În ceea ce privește trecerea de pietoni pentru școala de la intrarea/ieșirea din comuna Berceni, aceasta nu face parte din documentația elaborată și avizată pentru pasajul de pe DJ 401. Din acest motiv, antreprenorul a solicitat prin adresele nr. BL1-LET-OTH-0136 si BL1-LET-OTH-0141 adresate Consiliului Județean Ilfov, dezafectarea acestei treceri de pietoni amplasată la baza rampei dinspre comuna Berceni.

În cea ce privește accesul locuitorilor din zona rampei Berceni la proprietăți, există în acest moment mai multe soluții temporare ce pot fi utilizate, dar una definitivă poate fi luată doar în parteneriat cu reprezentanții UAT Berceni și cu cei ai beneficiarului investiției în funcție de cuantumul bugetului, care ar putea fi alocat pentru aceste modificări”, se mai arată în răspunsul instituției, conform G4Media.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel