ONU: Programul Alimentar Mondial lansează un apel la donaţii pentru Zimbabwe, ţară ameninţată de foamete

Programul Alimentar Mondial (PAM) a lansat marţi un apel pentru donaţii de 331 de milioane de dolari pentru a ajuta milioane de oameni ameninţaţi de foamete în Zimbabwe, relatează AFP.

Aproximativ cinci milioane de oameni, o treime din cei 16 milioane de locuitori, au nevoie de ajutor alimentar şi cel puţin jumătate dintre ei sunt în pragul înfometării, potrivit Programului Alimentar Mondial.

Aproximativ 2,5 milioane de persoane riscă să sufere de foamete, a declarat directorul executiv al PAM, David Beasley, avertizând că, dacă nu se iau măsuri, 5,5 milioane de persoane vor fi într-o situaţie similară la începutul anului viitor.

Fost grânar în sudul Africii, Zimbabwe este afectată de aproape două decenii de o criză economică şi financiară severă care a dus la lipsuri constante de alimente de bază, precum făină, pâine sau ulei. Ultima campanie agricolă a fost deosebit de afectată de secetă.

Donaţiile ar trebui de asemenea să contribuie la satisfacerea nevoilor umanitare ale victimelor ciclonului Idai care a lovit o parte din estul Zimbabwe la începutul acestui an. Ciclonul, care a lovit Malawi şi Mozambic, a afectat 570.000 de locuitori din Zimbabwe şi alţi 50.000 au fost strămutaţi.

Ministrul Finanţelor din Zimbabwe, Mthuli Ncube, a declarat săptămâna trecută că guvernul acordă ajutor alimentar pentru sute de mii de victime ale secetei şi furnizează cereale pentru 757.000 de gospodării din ianuarie.

Preşedintele Emmerson Mnangagwa, care i-a succedat lui Robert Mugabe după ce a fost destituit în urma unei lovituri de stat în noiembrie 2017, a promis că va revitaliza economia ţării. Dar de la venirea sa la putere, situaţia economică s-a agravat. Inflaţia anuală a fost de 176% în iunie, pentru prima dată într-un deceniu. Pe lângă inflaţia galopantă şi penuria de produse de bază, populaţia se confruntă cu deprecierea pseudo-monedei locale şi cu întreruperi ale alimentării cu curent electric.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel