Este binecunoscută ideea conform căreia, un popor se identifică cu obiceiurile și tradițiile sale. Dar ce se întâmplă când unele dintre acestea sunt ignorate sau călcate de tot mai cuprinzătoarea talpă a profitului, strivindu-le spiritul și vânzându-le esența? Străbătând negurile timpului, regăsim pe un soclu tocit de vreme, jocul de oină. Nu, nu e sportul ”rege” al României, nu umple stadioane și nu leagă prietenii la un pumn de semințe și o discuție despre un posibil offside.
Oina e sportul național al României. Definiția asta poate avea mai multe abordări, dar una e precisă: a fost creat și i-au fost cusute reguli de către înaintașii noștrii. Sub denumirea de hoină, prima mențiune asupra oinei apare în opera lui Al. Davila, Vlaicu – Vodă, în perioada 1364. Oina nu duce lipsă de personalități care să fi jucat sau pomenit sportul în care se găsesc careuri, triunghiuri, bastoane, bar-uri și puncte: Ion Creangă, Petre Ispirescu, I.L Caragiale, Mihail Sadoveanu ș.a. E jignitor ca după un asemenea trecut oina să fie descrisă și cunoscută de mulți doar ca ”sportul ăla care seamănă cu baseball-ul,” sau ca ”jocul ăla cu bâta.” Nu poți reduce tradițiile la atât. Nu vreau să cred, că singurii copii care mai joacă oină sunt cei de pe timbrele vechi, din perioada comunistă a anilor `50. Se fac două materii esențiale, printre altele, în școală: istoria și sportul. Dar când există o disciplină care le împletește pe ambele ca un strașnic război de țesut, unde suveicile și vatalele își spun singure povestea, ce se face cu ea? I se ia rolul prioritar pe care îl poate avea și se aruncă în ignoranță. Dacă scuturi copacul istoriei și identității naționale, puține sunt roadele care rămân prinse de crengi, nemâncate de viermi sau roase și scuturate de vânturile timpului. Oina a rămas și încă mai are puls. Antrenorii o prezintă elevilor ca fiind singurul sport unde ”un bărbat luptă împotriva la 11,” și nu greșesc. E nevoie de curaj și împătimire pentru practicarea lui. Printre oamenii care încearcă să adune cărămizi pentru construirea unui piedestal pe care îl merită oina, se găsește și Președintele Federației Române de Oină, Nicolae Dobre. Acesta se arată încrezător în viitorul jocului de oină și nu vrea ca acesta să ajungă vreodată într-un ”articulo mortis,” de unde să nu mai poată fi resuscitat. Despre proiectele Federației ne-a vorbit mai mult domnul președinte al acesteia, într-un interviu exclusiv pentru De Ce News.
Reporter: Domnule Dobre, oina e sportul național românesc. Se potrivește definiția asta și din punct de vedere al popularității acestui sport?
Nicolae Dobre: Eu sunt un tip sincer. Momentan nu se potrivește, dar aceasta este menirea federației, de a aduce sportul ăsta acolo unde a fost. Cred că fiecare dintre noi ar trebui să facem mai mult pentru a duce mai departe ceea ce am primit de la înaintașii noștri. Oina e unul din lucrurile care ne individualizează, alături de alte tradiții cum ar fi cântul, dansul popular și alte obiceiuri care vin din negura timpului și care undeva reflectă chiar trăirile poporului nostru. Și cred că dacă fiecare dintre noi ar acorda un pic mai multă atenție acestor tradiții și nu am accepta așa de ușor lucrurile de import, am ajunge acolo unde putem declara oina sport național și din punct de vedere al răspândirii. Dar sport național nu înseamnă să fie jucat de toată lumea. Sport național înseamnă ceva ce a creat poporul nostru. Momentan oina se practică în peste 30 de județe și cred că suntem aproape și de acel deziderat legat de acoperirea națională.
R: Dar de ce nu este mai cunoscut și mai jucat? Care sunt lacunele? Nu este destul de spectaculos sau . . .
N.D: Nici nu cred că poate veni vorba de lipsa spectaculozității. Sunt puține sporturi, ca să nu zic că este singurul, unde laolaltă poți să găsești atâtea calități și aptitudini. În oină ai nevoie de forță, viteză, inteligență, rezistență, condiție fizică, îndemânare . . . Cu ocazia unui turneu făcut în Lituania, unde au fost prezente 65 de țări, olandezii au decis datorită acestor calități la care am făcut referire mai devreme, ca jocul de oină să fie introdus ca joc pregătitor în cele zece academii de excelență în care se pregătesc sportivii de performanță din Olanda. Au spus că au decis aceasta pentru că au considerat că aceste calități din oină dezvoltă altele pentru celelalte sporturi. În turneul ăsta din Lituania oina a fost foarte apreciată și avem acum solicitări din Kenya, Africa de Sud, India, Irlanda, Rusia și alte țări. Cred că acum ar fi momentul să speculăm această ieșire internațională. Era frumos când ieșeam cu steagul pe străzile Lituaniei și toți știau de unde suntem și spuneau că le place sportul nostru. Alții o apreciază și ar fi cazul să o apreciem și noi mai mult.
R: În 2006 s-a filmat primul meci de oină la Râmnicelu, județul Buzău. De ce n-a creat asta un precedent?
N.D: Așa e promovat pe internet, dar nu este primul meci filmat. Există mult mai multe filmări. Nu cred că filmarea la care faci referire ne avantajează jocul.
R: .....am văzut că e însoțit și de explicații . . .
N.D: Adevărat, dar nu e o calitate bună. E bine că s-a pus și ăla, dar nu cred că oina ar trebui să se rezume la un simplu meci ca acela. Ne trebuie mult mai mult din punct de vedere al organizării.
R: Cam cât de greu vă este să găsiți sponsori?
N.D: Cât de greu? Extrem de greu. Numai că în ultimul timp autoritățile au început să-și îndrepte atenția și către noi. Avem un document de modificare a legii 69 privind educația fizică și sportul, prin care cerem ca oinei să i se acorde o finanțare separată, să primească finanțare direct de la guvern, fără a fi pusă laolaltă cu celelalte sporturi. Atunci când se întâmplă asta, apare ca principal criteriu performanța, iar noi avem maxim de campionat național. Am vrea să fim priviți ca o excepție, la fel ca sportul pentru toți și sportul pentru persoanele cu handicap. În rest, sprijin mai avem din partea unor autorități publice locale, din partea unor persoane fizice și juridice care iubesc sportul ăsta și care ne ajută atât cât pot. De exemplu, Consiliul Județean Constanța sprijină oina la nivel național, deși e o structură locală. Dar avem nevoie de mai mulți bani pentru materiale multe, cursuri și n activități care să ducă la dezvoltarea acestui sport. Oricum, suntem mult mai bine decât eram acum 4 - 5 ani de zile dar suntem departe de ceea ce vreau eu să realizez.
R: Mass-media promovează multe sporturi, majoritatea fără o tradiție cum e aceasta a oinei. De ce nu i se acordă la fel de mult timp și spațiu în mass media?
N.D: Nu sunt cel mai în măsură să răspund. Eu trimit comunicatele de presă, dar fiecare reprezentant mass-media, alege ori să disimineze, ori să păstreze ceea ce s-ar vinde foarte mult. Poate că e și pentru că la noi nu se întâmplă nimic ”deosebit”. Nu avem publicitatea negativă care îi ajută pe ceilalți. Noi suntem foarte liniștiți și cred că undeva ne dăunează asta. Dar la noi evenimentul constă în jocul în sine. Cineva considera pe nedrept, că oina e un produs greu vandabil. Nu este o abordare corectă. Oina este un joc extrem de spectaculos. Când guvernatorul țării apreciază și își rupe 5 – 6 ore din timpul său de lucru, eu spun că înseamnă ceva. Dar principala problemă alături de finanțare e cea a promovării. Este un cerc vicios, dar în ultimul timp am reușit să apărem cât mai des la televizor deși încă nu am reușit să convingem un post național să preia un meci integral de oină. Sper ca într-un an doi să ajungem să transmitem chiar o competiție de oină, sau cel puțin fazele importante ale unei competiții.
R: Credeți că unele neajunsuri se datorează faptului că sportul se transformă într-o afacere. Că dorința de profit o acoperă pe cea de performanță?
N.D: Sigur că da. Tocmai asta spuneam când mă refeream la produsul greu vandabil. Fiecare partener media are o gândire de tipul ”Ce câștig eu dacă promovez oina?”. Contează mult și modul de prezentare. Dacă oina este prezentată ca un sport nespectaculos, automat că nu o să intereseze pe nimeni pentru că nu or să poată scoate profitul de care vorbeam. Avem nevoie de cineva care să reliefeze tot ce e mai frumos în oină și astfel se va putea câștiga și de urma oinei. Dar trebuie contruit și nu știu dacă are cineva răbdare acum. Momentan cred că sunt altele țintele. Trebuie să ne reîntoarcem la sportul de masă pentru a face performanță. Să ducem copiii la sport. Așa cum spunea și Octavian Belu, care este unul dintre sprijinurile mele de bază.
R: . . . dar aud copiii de sportul ăsta doar la școală, când fac aruncarea mingiei de oină sau . . .
N.D: Chiar acum, avem un proiect cu Ministerul, prin care introducem oina în școli. Are deja un an de când se derulează, avem două trei faze făcute, prin care reînvățăm toți profesorii de sport din țară oină. Am făcut asta centralizat, acum urmează s-o facem și la nivelul județului. E un proiect foarte îndrăzneț. Am avut 36 de județe participante anul trecut, la un curs ținut în București. Ușor, rezultatele încep să apară. Avem nevoie de răbdare, bani și promovare.
R: V-ați gândit vreodată și la înființarea unei echipe de fete?
N.D: Este o doleanță mai veche a mea. De vreo doi ani mă chinui să reiau această tradiție de acum 100 de ani, când la începutul anilor 1900 se juca o variantă pentru fete numită ”oiniță,” . Fetele pentru mine sunt o pată de culoare și vor aduce popularitate oinei. Chiar zilele trecute la turneul de la Constanța, a venit prima echipă de fete de la C.S Prima Prundeni. E prima echipă de fete care vine după 100 de ani. Au jucat foarte bine pentru început. Toate echipele prezente la campionat doreau să joace cu fetele. A fost o atmosferă frumoasă, s-au legat prietenii. Le-am și promis fetelor, că la anul voi înființa un campionat feminin.
R: Credeți că lipsa unor premii mai consistente pentru câștigători, e un element demotivator pentru jucători?
N.D: În mod sigur. Am dat premii în funcție de sponsorii care s-au asociat cu competițiile noastre. Plecând de la a da acele tricouri și medalii pentru locul 1, am reușit să oferim și celorlalte echipe de pe podium măcar câte un tricou. Nu am reușit peste tot să ofer câte ceva. Dar în mod sigur, când vom reuși să dăm premii mai substanțiale vor veni mai mulți. Eu încerc în privința asta să ascociez oina cu firme importante. Momentan nu am reușit mare lucru, dar suntem pe drumul cel bun și sperăm ca la anul să avem o supercupă a României asociată cu o firmă X, ca la sfârșit, chiar dacă nu reușim să le dăm premii tuturor, barem să-i scutim de unele cheltuieli. Apropo de asta. Față de acum un an când se cazau echipele în unități militare, acum am ajuns să-i cazăm chiar și la hotel. Eu zic că e un pas important acesta. Mie îmi place să cred că am oprit oina din cădere și că începem să urcăm.
R: Pentru final descrieți oina, sau încercați să surprindeți esența acesteia într-un cuvânt sau într-o sintagmă . . .
N.D: Oina reprezintă tradiția și originalitatea sportului românesc. În sensul că e un sport cu vechime și că e al nostru al tuturor; e creația noastră. Oina reprezintă însăși trăirile noastre, pentru că în jocul de oină se regăsește toată istoria noastră. Chiar dacă unii consideră că oina a pierdut lupta cu celelalte sporturi, mie îmi place să cred că în scurt timp va recâștiga terenul pe care l-a pierdut și în curând vom demonstra că suntem parte fundamentală, ce contribuie la realizarea identității noastre de români. Oina este următoarea valoare a țării noastre după doină și călușarul. Federația Română de Oină împreună cu Muzeul Culturii și Muzeul Satului își propun să facă oina parte din patrimoniul Unesco. Dacă am reuși asta, probabil că ar fi cea mai mare realizare din istoria oinei, după cele realizate în trecut de Spiru Haret.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
