Uniunea Democrată Maghiară din România a luat decizia, marţi, să nu intre la guvernare într-un viitor Cabinet Veştea.
Update 6 - Csoma Botond: UDMR nu va face parte din Guvern
Liderul deputaților UDMR, Csoma Botond, a enumerat, în cadrul unei conferințe de presă, principalele decizii ale partidului după ședința de astăzi. Potrivit acestuia, UDMR a decis că nu va face parte din Guvernul Veștea. Cât despre votul din Parlament, acesta a spus că decizia finală privind votarea Executivului va fi luată separat de grupurile parlamentare din Senat și Camera Deputaților.
Totuși, Csoma Botond a subliniat faptul că UDMR își exprimă preferința pentru o revenire la formula fostei coaliții, în contextul în care formațiunea așteaptă o flexibilizare a pozițiilor din partea partenerilor de negociere.
În acest scenariu, sunt analizate două direcții majore: fie o formulă PNL–UDMR–USR susținută din Parlament de PSD, fie o apropiere mai consistentă de social-democrați într-o formulă guvernamentală mai largă. Botond Csoma susține că o schimbare de candidatură la funcția de premier ar putea reprezenta o soluție pentru deblocarea situației politice.
„Nu dăm noi indicații PNL, dar credem cu tărie că Ilie Bolojan nu mai poate ajunge premier și trebuie să vedem ce soluții alternative ar putea exista. Am făcut analiza lipsei dialogului și am constatat că există lipsa dialogului din ambele părți. Cred că ar trebui restabilit dialogul. Nu ne-am uitat la trecut, am luat această decizie cu gândul la viitor”, a mai declarat Csoma Botond.
Acesta a mai subliniat că, în evaluarea formațiunii, actualul scenariu nu oferă perspective de stabilitate, sugerând că menținerea lui Ilie Bolojan ca propunere constantă nu ajută.
„Așteptăm o flexibilizare a pozițiilor, că domnul Bolojan nu mai poate fi premier. Și atunci această flexibilizare ar însemna ca și PNL-ul să devină, pe această latură, un pic mai flexibil. Și atunci, dacă putem avea un guvern minoritar PNL-USR-UDMR, și eventual sprijinit și de PSD, sau refacem vechea coaliție. Dar credem că numai prin dialog putem ajunge la aceste soluții. Când s-a creat această situație, principala problemă a fost o lipsă de dialog din partea actorilor politici care au luat decizia de a ajunge în această situație”, a mai declarat Csoma Botond.
Csoma și-a exprimat rezervele și față de varianta unui guvern condus de Adrian Veștea, afirmând că formațiunea nu vede în acest moment cum ar putea fi învestit guvernul condus de Adrian Veștea, în condițiile în care ar fi necesare voturi suplimentare din partea unor grupuri precum SOS, POT sau parlamentari neafiliați.
Acesta a subliniat că UDMR nu dorește să fie asociat politic cu astfel de formațiuni, ceea ce a cântărit în decizia partidului de a se delimita de actuala formulă de susținere parlamentară. Potrivit lui, UDMR nu consideră că viitorul executiv ar putea asigura stabilitate politică nici după eventuală învestire, exprimând rezerve serioase cu privire la viabilitatea guvernării.
Acesta a făcut o comparație cu scenariul anterior al desemnării lui Eugen Tomac, apreciind că, deși în acel caz ar fi existat o anumită probabilitate de trecere a guvernului prin Parlament, lipsa unei majorități solide ar fi făcut imposibilă asigurarea stabilității ulterioare.
Csoma Botond: Consiliul Permanent a formulat o recomandare către grupurile reunite să nu votăm acest guvern
"În acest moment nu vedem cum s-ar putea contura o majoritate transparentă și stabilă în Parlamentul României pentru sprijinul Guvernului Veștea. După toate calculele aritmetice, ar fi nevoie și de voturile neafiliaților care provin din SOS și POT. Am văzut că sunt încercări și în privința AUR și nu am dori să ajungem în aceeași barcă cu acești senatori și deputați neafiliați care vin din aceste partide. Acum am decis în privința participării la guvernare, că UDMR nu va face parte din Guvern.
Consiliul Permanent (n.r. al UDMR) a formulat o recomandare către grupurile reunite să nu votăm acest guvern. Reiterez însă că decizia finală aparține, statutar, grupurilor parlamentare. Au fost discuții la noi în partid. Majoritatea celor care au luat cuvântul au fost de părere că, în acest moment, nu sunt condiții prielnice pentru a intra la guvernare. Nu vedem cum ar putea acest guvern să aibă stabilitate dupa învestire. Cred că există similitudini între poziția guvernului propus cu Adrian Veștea și a cea guvernului Tomac. Nici la domnul Tomac nu am văzut această stabilitate. Ar fi fost învestit, dar ar fi trebuit să alerge după voturi.
Al doilea motiv pentru care nu facem parte din acest Guvern: Situația ideală ar fi să avem din nou aceeași coaliție care a fost, sau un guvern minoritar cu partide din fosta coaliție. Noi am crezut, și după ce Dl. Tomac a renunțat la mandat, că se pot ivi anumite condiții prielnice să avem o flexibilizare a pozițiilor foarte rigide care au existat și foarte multe linii roșii" a spus deputatul UDMR Csoma Botond.
Întrebat dacă UDMR va vota în Parlament Guvernul Veștea, acesta a spus: „Să vedem ce decizie ia domnul Veștea, dacă vine sau nu în Parlament. Poate se va întâmpla același lucru care s-a întâmplat la domnul Tomac, renunță la mandat, și atunci nu avem ce să mai decidem în grupurile parlamentare. E posibil și acest lucru”.
Update 5:
UDMR ar fi decis să nu intre la guvernare, în urma unui vot intern în care majoritatea delegaților s-ar fi pronunțat împotrivă, potrivit România TV. Surse citate de postul de televiziune susțin că aproximativ 70 de membri au votat pentru opoziție, în timp ce 30 s-au exprimat în favoarea participării la viitorul executiv condus de Adrian Veștea. Rezultatul indică o divizare internă semnificativă, dar cu o majoritate clară în favoarea menținerii formațiunii în afara guvernării.
Update 4:
Situația din interiorul UDMR a intrat într-o fază de blocaj, în ciuda așteptărilor privind o decizie rapidă în legătură cu susținerea guvernului condus de Adrian Veștea. Sursele România TV susțin că negocierile au încetinit semnificativ, iar discuțiile par să fi intrat într-un impas, fără un consens clar între principalele tabere din formațiune.
În interiorul partidului există poziții divergente: o parte a liderilor susține intrarea la guvernare alături de Veștea, mizând pe influență politică și acces la portofolii, în timp ce o altă tabără ia în calcul rămânerea în opoziție, cu argumentul unei posibile reorganizări interne și al repoziționării politice în contextul noilor evoluții din Ungaria, inclusiv ascensiunea lui Peter Magyar. În acest moment, nici președintele UDMR, Kelemen Hunor, nu a transmis o direcție fermă către membrii formațiunii.
Update 3:
UDMR a intrat în negocierile pentru noul guvern cu o serie de condiții ferme, solicitând trei portofolii în viitorul executiv: Ministerul Dezvoltării, Ministerul Agriculturii și fie funcția de vicepremier, fie Ministerul Mediului, susține România TV. Formațiunea își calibrează astfel poziția în funcție de importanța fiecărui vot în Parlament, într-un context în care majoritatea este fragilă, iar fiecare partid încearcă să își maximizeze influența politică în arhitectura guvernamentală.
Update 2:
Sursele România TV susțin că UDMR înclină spre a vota guvernul Veștea.
Update 1:
Digi24 relatează că în aceste momente are loc o „întâlnire de taină” la Palatul Victoria, în care ar participa premierul interimar Ilie Bolojan, liderul UDMR Kelemen Hunor și președintele USR, Dominic Fritz, într-un context politic tensionat legat de formarea noului guvern.
Știre inițială:
Reuniunea conducerii UDMR survine după ce PNL a anunțat că nu va sprijini în Parlament un guvern condus de Adrian Veștea. În același timp, întâlnirea are loc și în contextul în care liderul deputaților UDMR, Botond Csoma, a dezvăluit că reprezentanți ai formațiunii s-au întâlnit cu premierul desemnat, care le-a propus să intre în componența viitorului Guvern. Ședința UDMR începe la ora 10:30. Liderul deputaților UDMR a declarat luni dimineață la Parlament că decizia formațiunii nu va depinde doar de prezența UDMR în Guvern, ci și de programul de guvernare.
Potrivit surselor ProTV, dar și România TV, președintele Nicușor Dan urmărește cu atenție rezultatul ședinței UDMR, pentru a vedea dacă premierul desemnat reușește să adune suficiente voturi în Parlament. În cazul unui eșec, șeful statului ar putea iniția o nouă rundă de consultări cu partidele politice.
În plin proces de negocieri pentru formarea noului executiv, sursele susțin că social-democrații sunt dispuși să îi ofere lui Adrian Veștea sprijinul celor 128 de parlamentari, însă doar în schimbul unor condiții impuse inclusiv lui Eugen Tomac. Printre cerințe se numără eliminarea CASS pentru mame și reducerea TVA la alimente și medicamente.
"Ne-a propus să facem parte din Guvern. (...) De miercuri ştia de această chestiune privind desemnarea dânsului"
„Ne-a propus să facem parte din Guvern. A fost o întâlnire foarte scurtă, de 10 - 15 minute, pentru că domnul Veştea s-a grăbit să ajungă la şedinţa Partidului Naţional Liberal. Ne-a povestit ce a mai zis şi la televizor, că de miercuri ştia de această chestiune privind desemnarea dânsului (...) şi ne-a propus să facem parte din Guvern. Sigur, nu am discutat nimic concret despre portofolii, ministere, nimic. I-am spus că mâine vom avea o şedinţă a Consiliului Permanent şi vom decide acest lucru, a declarat liderul deputaţilor UDMR.
„Eu l-am întrebat cu cine face Guvernul. A spus cu Partidul Social Democrat, ne-a amintit şi pe noi (...) şi a mai zis că ar fi şi o parte din PNL, dar nu ne-a dat nume din PNL. (...) O parte, a zis el, cei care susţin intrarea PNL la guvernare, a completat Botond Csoma.
PNL în spatele lui Ilie Bolojan
În urma întâlnirii de luni seară, liderii Partidului Național Liberal au hotărât să ceară președintelui Nicușor Dan organizarea unor noi consultări cu partidele parlamentare, cu scopul de a identifica o formulă de guvernare susținută deschis și clar de majoritatea politică, a declarat Ilie Bolojan, președintele interimar al PNL.
În cadrul reuniunii Biroului Politic Național, liberalii au stabilit că nu vor susține învestirea guvernului propus de Adrian Veștea. Decizia a fost adoptată cu 41 de voturi pentru, 13 împotrivă și 2 abțineri, ceea ce confirmă lipsa sprijinului intern pentru actuala formulă.
Totodată, PNL a transmis că parlamentarii săi vor avea mandat să se abțină de la vot prin formula „prezent, nu votez”, în eventualitatea supunerii la vot a cabinetului Veștea. În plus, conducerea partidului a avertizat că membrii care vor susține sau accepta funcții într-un guvern fără acordul formațiunii își vor pierde calitatea de membri PNL. Liberalii au mai cerut ca premierul desemnat să își retragă mandatul.
CITEȘTE ȘI: Ultimatumul dat de PNL premierului desemnat a expirat. Mesajul lui Adrian Veștea

