Numărul internărilor în spital va fi redus cu 10% în 2011

Numărul internărilor în spitale va fi redus cu zece la sută începând cu 2011, potrivit noului contract cadru privind acordarea asistenţei medicale pentru următorii doi ani şi a Planului Naţional de Paturi elaborat de Ministerul Sănătăţii (MS).

"Foarte important, în Contractul-cadru s-a prevăzut reducerea cu zece la sută a internărilor în spitale şi respectarea Planului Naţional de Paturi", a precizat MS într-un comunicat.

Noul Contract-cadru mai prevede la capitorul asistenţă medicală spitalicească o noutate. Este vorba despre faptul că la contractarea serviciilor medicale spitaliceşti, unu la sută din fondurile aprobate cu această destinaţie la nivelul Casei de asigurări să se utilizeze pentru cazurile de comorbiditate şi numărul de zile de îngrijiri acordate în cadrul secţiilor/compartimentelor de terapie intensivă, în condiţiile stabilite prin norme.

A fost alocat un procent de un la sută din fondurile aferente acestui segment de asistenţă medicală, repartizat spitalelor care au implementat sistemul de management al calităţii, potrivit conducerii MS.

Pentru creşterea calităţii asistenţei medicale spitaliceşti, unităţile sanitare cu paturi care nu au posibilitatea asigurării continuităţii asistenţei medicale cu cel puţin o linie de gardă, nu vor mai avea dreptul să încheie contracte cu casele de asigurări de sănătate.

Contractul cadru reglementează, de asemenea activitatea privind serviciile de ambulanţă, informează Mediafax

Astfel, au fost stabilite reglementări pentru introducerea unor standarde de cost în ceea ce priveşte decontarea serviciilor de urgenţă pentru serviciile de ambulanţă, pe categorii de judeţe, în funcţie de numărul de locuitori din judeţe, distanţa la care se face intervenţia, numărul de solicitări. În acest fel vor fi eliminate discrepanţele în finanţarea serviciilor de ambulanţă între judeţe.

De exemplu, judeţul Tulcea cu 249.518 locuitori are un buget de 20 milioane de lei pentru acest an, în timp ce, judeţul cel mai mare, Prahova, cu 820.662 locuitori are un buget de 19,6 milioane de lei.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience
Iti place noua modalitate de votare pe dcnews.ro?

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel