"Nu îi înghite nimeni de aici". Radu Banciu, despre concedierea Ioanei Cosma de la PRO TV: Nu era pricepută la sport. O emisiune proastă, fără audiențe

Sursa foto: Facebook Ioana Cosma
Sursa foto: Facebook Ioana Cosma

Radu Banciu a comentat concedierea Ioanei Cosma de la PRO TV, după scoaterea emisiunii Ora exactă în Sport din grilă.

Emisiunea Ora exactă în Sport va fi scoasă din grila celor de la Pro Arena, motiv pentru care Ioana Cosma a fost dată afară. Plecarea acesteia a fost urmată și de cea a lui Mihai Mironică, Leonard Badea, dar și Robert Zamfirescu, Alin Floroiu, Florin Culiță și Dan Ionescu, scrie click.ro.

"Ne gândim, analizăm și acționăm! Cam așa face și CFR Cluj. Avem un nou lider, dar posibil să avem aceeași campioană. Nu am discutat cu nimeni încă. E o decizie a companiei, nu e nicio dramă”, a scris Ioana Cosma, pe rețelele de socializare, atunci când a fost întrebată de plecarea de la Pro Arena, potrivit sursei citate.

Evz.ro scrie că jurnalista ar fi semnat deja un contract cu Prima New, iar înțelegerea ar fi fost intermediată de Costi Mocanu (director de știri și emisiuni informative la Prima TV) care i-a fost coleg mulți ani ani la ProTv și care o cunoaște foarte bine.

Întrebată de fani pe rețelele sociale dacă va apărea la Prima TV, Ioana Cosma a spus că "nu este nimic deocamdată. Încă sunt conectată la ce mai am de făcut şi apoi vedem”.

Ce spune Radu Banciu: "Nu îi înghite nimeni de aici"

"Dacă mă întrebați pe mine, nu vin la noi. Ioana Cosma nu vine sigur și puține șanse să vină Mironică întrucât conducerea de sport de aici nu mai e cea de la Pro TV. Dacă mă întrebați pe mine, nu îi înghite nimeni aici. Că la noi în general transferurile în televiziuni se fac pe cumetrii, nu pe competențe.

Dacă se fac pe competențe, ei nu ajung aici. La Digi pot ajunge - mai mult Mironică, Ioana Cosma nu cred că va mai continua pe televiziune de sport. Nu văd de ce ar mai continua în sport, ea nu era necesară. Era doar o prezență, nu era pricepută la sport mai mult decât în alt domeniu. Dar este o plecare normală.

O emisiune proastă, fără audiențe. Emisiunea nu aducea niciun profit, era aceeași emisiune modestă, lălăită, fără personalitate, fără anvergură, fără nimic. E consecința firească a slabului conținut și asta știe și PRO-ul că nu era nimic de valoare acolo”, a spus Radu Banciu, potrivit prosport.ro.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Acest articol reprezintă o opinie.

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel