Muşamalizare. Doi militari români, împuşcaţi de un coleg

În 2017, un militar din judeţul Vrancea cu o experienţă de peste 12 ani, a fost la un pas să îşi omoare doi colegi în timp ce efectua activitatea de întreţinere a armamentului, potrivit România TV Un glonţ i-a "scăpat" pe ţeavă şi a rănit unul dintre militarii aflaţi în apropiere, iar un altul a avut de suferit din cauza "suflului" exploziei. Totul a ieşit la iveală abia acum, după ce instanţa a publicat sentinţa şi acordul de recunoaştere făcut de militar.

Cei trei militari implicaţi în incident, se aflau în baza militară de la Kandahar, la finalizarea activităţii de întreţinere a armamentului individual. Cel care a provocat incidentul a încercat să strângă şurubul patului armei, însă a uitat să descarce arma şi să scoată încărcătorul. 

"Militarul a scos capacul cutiei mecanismelor şi port închizătorul cu închizătorul, fără a scoate încărcătorul din armă. Efectuând operaţiunile de montare a armamentului, a introdus, accidental, un cartuş pe ţeavă şi a executat percuţia de control", se arată în hotărârea Tribunalului Militar Iași. 

Soldatul împuşcat, stare gravă 

Glonţul l-a lovit pe unul dintre camarazi în partea superioară a piciorului drept, iar suflul rezultat din arderea gazelor şi glonţul i-au provocat leziuni celuilalt. Celor doi militari împuşcaţi li s-au acordat primul ajutor la faţa locului, ulterior fiind transportaţi la spitalul KAF. Starea gravă a unuia dintre militari a impus transferul acestuia către spitalul Landsthul din Germania, unde a rămas internat până 15 februarie 2018, dată la care militarul rănit a fost repatriat, fiind internat la Spitalul Militar din Bucureşti pentru continuarea investigaţiilor şi recuperare medicală.

Cei doi militari răniţi nu au depus plângere împotriva colegului lor. 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Get it on App Store Get it on Google Play

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt3
YesMy - smt4.3.1
pixel