Moţiunea simplă împotriva ministrului Ion Ștefan, dezbătută în plen

Foto: Ion Ștefan / Facebook
Foto: Ion Ștefan / Facebook

Moţiunea simplă "Guvernul PNL după Grindă se cunoaşte!", împotriva ministrului Lucrărilor Publice, Dezvoltării şi Administraţiei, Ion Ştefan, va fi dezbătută astăzi, începând cu ora 16.00, în plenul Camerei Deputaţilor.

Ministrul Ştefan este acuzat, în moţiunea simplă iniţiată de PSD, prin care i se cere demisia, de fals în acte publice, "neanchetat încă de organele abilitate, din motive greu de înţeles". Potrivit PSD, Ion Ştefan şi-a început mandatul "cu un fals, de la care i se trage şi bine-cunoscuta poreclă de ministrul 'Grindă'; în mod ironic, ministrul a devenit mai cunoscut după porecla sa, decât după numele său real".

"Două declaraţii de avere"

"În cazul domnului 'Grindă' este vorba de un fals clar în acte publice, neanchetat încă de instituţiile abilitate, din motive greu de înţeles. Chiar în acest moment, pe site-ul Camerei Deputaţilor, la pagina deputatului Ion Ştefan pot fi consultate două declaraţii de avere cu un conţinut contradictoriu, dar care poartă aceeaşi semnătură a domnului ministru. Două declaraţii, în care acesta declară, pentru acelaşi imobil din municipiul Focşani, o suprafaţă diferită: 910 metri pătraţi în declaraţia din iunie 2019 şi 524 metri pătraţi în declaraţia din noiembrie 2019. Este un fals încă nelămurit prin declaraţiile publice ale ministrului", se arată în moţiune, scrie Agerpres.

"Nişte umili subordonaţi ai şefilor numiţi politic de ministrul Ion Ştefan"

"În loc să întărească lupta anticorupţie, Guvernul PNL o diminuează la maximul posibil, iar acest lucru se vede cu ochiul liber în deciziile ministrului Dezvoltării. În schema de reorganizare a MLPDA, acesta a redus Direcţia de integritate şi anticorupţie a ministerului la un rol minuscul. De la o direcţie cu zeci de angajaţi responsabili cu implementarea Strategiei Naţionale Anticoruptie, atât în cadrul instituţiei, cât şi la nivelul întregii administraţii publice din România, structura de anticorupţie a MLPDA s-a transformat într-un firav compartiment cu una sau două persoane angajate! Astfel cei responsabili cu integritatea şi anticorupţia au devenit doar nişte umili subordonaţi ai şefilor numiţi politic de ministrul Ion Ştefan. Tocmai în acest sector, unde se derulează peste 15.000 de proiecte de lucrări publice, finanţate din bani publici, româneşti sau europeni, PNL şi ministrul 'Grindă' au găsit de cuviinţă să reducă la minim personalul şi resursele anticorupţie", mai susţin semnatarii moţiunii.

Moţiunea va fi supusă votului în şedinţa de plen de miercuri. 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel