Modificarea Legii privind organizarea şi funcţionarea SRR şi SRTV. Ce spune Romașcanu

Senatorii din Comisia pentru cultură şi media au dat marţi raport suplimentar de admitere propunerii legislative pentru modificarea şi completarea Legii nr. 41/1994 privind organizarea şi funcţionarea Societăţii Române de Radiodifuziune şi Societăţii Române de Televiziune.

Potrivit preşedintelui comisiei, senatorul PSD Lucian Romaşcanu, este de aşteptat ca propunerea să intre la vot final luni în plenul Senatului. El a explicat că în şedinţa de marţi senatorii au votat un amendament al UDMR referitor la emisiunile în limbile minorităţilor şi că s-a clarificat momentul în care se demit Consiliile de Administraţie ale celor două societăţi media.

'A fost un amendament de la UDMR care a solicitat să se spună explicit că din sumele primite cele două instituţii vor finanţa şi emisiunile în limbile minorităţilor şi nu este niciun fel de problemă, oricum se întâmplă, dar e bine că este spus şi negru pe alb în lege. A mai existat o sesizare a unei colege din partea PNL care ne-a spus că e posibil să nu se înţeleagă momentul când, conform noii legi, Consiliile de Administraţie de la Radio şi de la TVR actuale se demit şi atunci am introdus un nou alineat (...) prin care, în momentul în care noile Consilii de Administraţie sunt votate, cele vechi îşi încetează mandatul de drept. (...) În momentul în care intră noua lege în vigoare - şi asta se întâmplă la publicarea în Monitorul Oficial - (...) există un termen de 90 de zile până la care Parlamentul trebuie să nominalizeze noile Consilii de Administraţie. În momentul în care noile Consilii de Administraţie sunt validate, cele vechi îşi încetează mandatul de drept. Am pus 90 de zile - termenul pare foarte mare - dar urmează 60 de zile de vacanţă parlamentară şi dacă termenul ar fi picat în vacanţă parlamentară am fi riscat să încălcăm legea', a explicat preşedintele Comisiei pentru cultură a Senatului.

[citeste si]

Principala modificare prevăzută în proiectul normativ este că funcţia de preşedinte al Consiliului de Administraţie este separată de cea de director general. Senatul este for decizional în cazul acestei propuneri legislative. 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel