Cele mai citite

Mirela Vaida, SCANDAL. ”De ce nu îi trimiteți pe Vulpița și Viorel la muncă?!” Unde i-a dus pe cei doi: ABIA acum s-a aflat

Mihai Ciobanu Autor: Mihai Ciobanu
vulpita-viorel_70655200

Mirela Vaida a răspuns unei întrebări pe care mulţi telespectatori ai emisiunii sale o au în minte: de ce nu îi trimit pe Veronica şi Viorel la muncă?

"I-am dus la o şcoală de agenţi comerciali şi de bucătari şi ospătari, dar în momentul în care i-am dus, adică acum vreo două luni, a început epidemia. La începutul lui martie deja se închiseseră toate şcolile. Şi atunci ni s-a spus să revenim când se vor redeschide, noi, emisiunea, ne-am gândit să-i ajutăm cu toate aceste lucruri, să-i angajăm să-i vedem că sunt oameni la casa lor", a declarat Mirela Vaida, într-un interviu acordat DC News TV.

"Ambiţia mea este să reunesc această familie"

"Ambiţia mea mare, ca om care are trei copii, este să reunesc această familie şi să o văd pe Veronica având instincte de mamă şi că va descoperi frumuseţea de a fi mamă alături de copilul ei pe care l-am cunoscut. Copilul ei e un copil foarte inteligent, o fată foarte deşteaptă, foarte precoce, foarte atentă.

Mi-aş dori ca această familie e împreună, să-i văd pe amândoi că lucrează ceva onorabil, că Veronica, de pe urma succesului, rămâne cu aceste beneficii de imagine care să o poată ajuta în cariera ei, de om care vine la Bucureşti din provincie şi care o ia de la zero. Eu îi încurajez. E totul stopat pentru că nu avem unde să-i trimitem la muncă. Nu se lucrează pe nicăieri, decât în magazinele alimentare şi acolo e full. Şi ei oricum nu au pregătirea necesară încă", afirmă Mirela Vaida.  

Video:

Fiți la curent cu ultimele noutăți.

Urmăriți DCNews și pe Google News

→

Adaugă comentariu

0 caractere :: Număr maxim de caractere 1000

* Comentariile care contin limbaj vulgar vor fi suspendate

Citește mai multe din Stiri
Citește mai multe din Stiri
SONDAJ DE OPINIE
Închide
Adolescenții de peste 16 ani ar trebui să meargă singuri la psiholog, fără acordul părinților?
Da
Nu
Trimite răspunsul
x close