Ministrul Ion Ștefan "lovește din nou". Mircea Titus Dobre: Și-a dezvoltat propria afacere cu bani de la minister

Mircea Titus Dobre spune a transmis un mesaj în care îl critică pe ministrul Ion Ștefan. 

"Ministrul #Grindă lovește din nou: dezvoltarea personală continuă! După ce a explicat că are o casă mult mai mare decât în proiect, pentru că a greșit constructorul o grindă și a mai construit un etaj, Ion Ștefan și-a dezvoltat propria afacere cu bani de la ministerul pe care-l conduce, dar spune că n-are nicio firmă. Dacă am acorda premiul #Oscar pentru interpretare, la secțiunea fals în declarații oficiale, ministrul Ion Ștefan l-ar câștiga, detașat, la distanță de ani lumină față de orice contracandidat. Așa a-nțeles că se face dezvoltarea... personală. Dar Ion Ștefan - zis Grindă - e convins că e al lui doar ce recunoaște.

Până acum, realitatea obiectivă confirmă că se bazează pe acest principiu al recunoașterii, la nivel declarativ, din moment ce realitatea juridică nu contestă nimic: nici casa nu-i mare din vina lui, nici grinda n-a fost mai mare, la cererea lui, cum nici firma pe care a dezvoltat-o prin #MinisterulDezvoltării nu e a lui (deși era trecută în declarația de avere). Prin Ministerul Dezvoltării, tot el a-nțeles că-și poate dezvolta și #familia, nu doar firma. Moțiunea simplă depusă împotriva lui a fost pentru "cohorta de rude, rubedenii, neamuri şi politruci pe care a reuşit să o implanteze, pe funcţii călduţe, bine remunerate, din administraţia publică centrală şi locală”. Dar nici rudele nu-s ale lui și/sau plantate de el la stat, decât dacă și le recunoaște", a scris Mircea Titus Dobre pe Facebook.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel