Mihai Fifor, ministrul Apărării, a participat la ceremonia de deschidere a lucrărilor Conferinţei Zilele Spitalului Universitar de Urgenţă Militar Central „Dr. Carol Davila”, eveniment aflat anul acesta la cea de-a VII-a ediţie.
Ministrul a făcut un gest mai puțin obișnuit pentru un demnitar. Mihai Fifor a renunțat la speechul pregătit și a ales să vorbească liber pentru că "a venit momentul unui dialog deschis".
"Am în față elita medicinei românești, oameni în mâna cărora ne punem viața. De modul în care dumneavoastră vă faceți datoria depinde, la secundă, destinul altor oameni. Am avut discuții și cu ministrul Sănătății Florian Bodog despre cum trebuie regândită ideea de medicină militară în România. Aveam un speech pentru astăzi, dar am să vă rog să-mi permiteți să nu îl citesc pentru că nu despre asta trebuie discutat astăzi aici. Trebuie să avem o discuție deschisă, care să treacă dincolo de limitele unui mesaj pe care un demnitar al statului îl adresează colegilor săi. Cred că este momentul să ieșim din paradigma comunicării oficiale după care fiecare să se întoarcă la biroul său și să se gândească că a fost o reuniune frumoasă și cu asta basta", a zis Mihai Fifor.
Viitorul medicinei militare
"Este momentul să avem un dialog onest despre cum vedem, în anii care urmează, medicina militară. Să nu uităm că de la dumneavoastră a pornit învățământul medical în România. Să nu uităm că în momente grele prin care ar putea trece oricând țara noastră, către dumneavoastră se îndreaptă gândurile tuturor, de dumneavoastră este nevoie în prima linie. Să nu uitați că înainte de a fi medici sunteți militari ai Armatei Române. Cum facem dacă mâine ni se solicită de către partenerii noștri să deplasăm în teatrele de operațiuni un spital militar? Suntem pregătiți să răspundem la o astfel de provocare în orice moment?", a mai zis Ministrul Apărării.
Mihai Fifor a punctat faptul că este nevoie să se poată forma "din nou ceea ce înseamnă medic militar".
"Oricând România poate să aibă nevoie de dumneavoastră în regim de urgență și atunci trebuie să fim pregătiți pentru asta. Poate nu este rău să regândim inclusiv zona aceasta de învățământ academic militar. Este nevoie să putem forma din nou ceea ce înseamnă medic militar și, subliniez, medic militar. Am discutat cu primul ministru Mihai Tudose și vom avea tot sprijinul pentru a reașeza această idee de medicină militară în România", a adăugat ministrul Apărării.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Val Vâlcu