Gărzile din afara programului de lucru vor fi plătite separat, de la 1 august, precizează Ministerul Sănătății, după ce mii de medici au spus că vor ieși în stradă, blocând astfel sistemul sanitar.
Condițiile de muncă și de plată ale medicilor din România suportă multe îmbunătățiri, iar misiunea MS este să le pună în practică în cel mai scurt timp posibil - este reacția Ministerului Sănătății la nemulțumirile din sistem.
Ministerul Sănătății afirmă clar și răspicat: condițiile de muncă și de plată ale medicilor din România suportă multe îmbunătățiri, iar misiunea instituției noastre este să le pună în practică în cel mai scurt timp posibil. În nota obișnuită de deschidere manifestată față de medici, de pacienți și de reprezentanții acestora, vineri a avut loc o întâlnire de lucru cu 'Solidaritatea Sanitară', în care au fost discutate aceste probleme, precizează MS.
Potrivit sursei citate, gărzile efectuate de personalul medical în afara programului de lucru vor fi făcute de la 1 august pe baza unui contract de muncă separat și plătite în baza legislației actuale.
[citeste si]
Ministerul Sănătății a inițiat și un dialog cu Ministerul Muncii pe această temă pentru a ne asigura în interesul personalului medical că nu vor exista discrepanțe la plata contractelor de muncă încheiate cu unitățile sanitare. La începutul săptămânii viitoare va fi trimisă către spitale o circulară care să clarifice modul de redactare a acestor contracte în contextul prevederilor OUG 20/ 2016, așa încât procesul să se desfășoare fără probleme. De comun acord cu reprezentanții sindicali a fost convenit un calendar de lucru prin care cererile lor să fie incluse în modificările ce vor fi aduse la Ordinul 870/ 2004, actul normativ care reglementează timpii de lucru și gărzile din unitățile sanitare. Ministerul Sănătății lucrează în regim accelerat la aceste modificări, iar motivul este extrem de simplu: situația actuală nu este normală. Așadar, odată incluse cererile și recomandările în forma nouă a OMS 870/ 2004, documentul va fi trimis conform legii spre consultare către toate sindicatele, iar forma agreată va fi afișată în transparență decizională, arată MS.
Federația "Solidaritatea Sanitară" recomanda tuturor medicilor care efectuează gărzi să nu semneze contractele individuale de muncă cu timp parțial pentru efectuarea gărzilor suplimentare dacă nu le sunt menționate expres în aceste contracte anumite drepturi și avertizează că se poate ajunge la blocarea sistemului sanitar în privința activităților specifice gărzilor, potrivit unui comunicat al Federației primit la redacție.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Val Vâlcu