Ministerul Sănătăţii, verificări în cazul dezinfectanţilor Hexi Pharma

Ministerul Sănătăţii dispune controale în cazul dezinfectanților produși de Hexi Pharma și folosiți în spitalele din România.

"Ministrul Sănătăţii va dispune astăzi, prin intermediul Direcţiilor de Sănătate Publică, ca toate unităţile sanitare din ţară care utilizează dezinfectanţii achiziţionaţi de la compania Hexifarma să verifice prin autocontrolul propriu eficienţa acestora. Direcţiile Judeţene de Sănătate Publică vor supraveghea acest proces şi, de asemenea, prin sondaj vor recolta probe suplimentare pe care le vor analiza în laboratoarele proprii", anunță reprezentanții Ministerului Sănătății prin intermediul unui comunicat.

Ministerul Sănătății precizează faptul, cǎ aceste controale se vor derula, în strânsǎ legǎturǎ cu ancheta penalǎ aflatǎ pe rolul Parchetului General.

"În cadrul acestor controale vor fi ridicate probe din dezinfectanţi pentru a fi trimise la testare în vederea stabilirii eficienței acestora. De asemenea, în cadrul aceloraşi controale, se vor recolta probe separat şi vor fi trimise la laboratoare pentru a verifica dacă concentraţiile înscrise pe etichetă sunt în concordanţă cu conţinutul", se mai arată în comunicat.

Controalele sunt realizate cu ajutorul Inspecţia Sanitară de Stat şi Serviciile de Control în Sǎnǎtate Publicǎ din cadrul Direcţiilor de Sănătate Publică.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt3
YesMy - smt4.5.3
pixel