Președintele Camerei de Comerț și Industrie a României (CCIR), Mihai Daraban, revine la interviurile DC NEWS, luni, 21 septembrie.
Luni, 21 septembrie, Mihai Daraban, președintele Camerei de Comerț și Industrie a României (CCIR), este invitatul analistului politic Bogdan Chirieac la interviurile DC News, LIVE, de la ora 12:00.
Iată care vor fi principalele subiecte de discuție:
1. Rolul și statutul Camerei de Comerț și Industrie a României – reprezentarea și susținerea intereselor comunității de afaceri.
2. Topul Național al Firmelor – radiografia performanței și competitivității mediului de afaceri din România.
3. Misiunile economice internaționale – sprijinirea companiilor românești în identificarea de noi piețe, parteneri și oportunități de investiții.
4. Forumul de Afaceri România–Pakistan – oportunități de cooperare economică, dezvoltarea relațiilor comerciale bilaterale și facilitarea contactelor directe între companiile românești și pakistaneze.
5. Prioritățile imediate ale mediului de afaceri – care este, în acest moment, cea mai importantă și urgentă măsură de care companiile din România au nevoie?
6. Relația CCIR cu instituțiile statului – cum poate colaborarea dintre Camera Națională și autoritățile publice să contribuie concret la îmbunătățirea climatului de afaceri și la dezvoltarea economiei.
7. Dialogul public–privat – rolul CCIR în transmiterea către factorii de decizie a problemelor, propunerilor și necesităților reale ale antreprenorilor.
Interviul poate fi urmărit LIVE, luni, 21 septembrie, începând cu ora 12:00, pe DC NEWS și DC NEWS TV.

