Sindicatele din sănătate, susţinute de unele asociaţii profesionale, anunţă că vor declanşa o serie de proteste, începând cu o grevă japoneză care se va derula pe parcursul săptămânii viitoare.
Printre revendicări se numără aplicarea Legii salarizării unitare, acordarea sporurilor şi asigurarea în regim gratuit şi prioritar a serviciilor medicale acordate personalului angajat în sistemul de sănătate.
Federaţia Sindicală "Hipocrat" şi Camera Federativă a Sindicatelor Medicilor din România, federaţii membre ale Confederaţiei Naţionale Sindicale (CNS) "Cartel ALFA", încep luni seria de proteste anunţate, care debutează cu grevă de tip japonez, cu banderolă.
Alianţa Medicilor pentru Modernizarea Sistemului Medical, Societatea Naţională de Medicina Familiei din România, Federaţia Patronatelor Medicilor de Familie din România, precum şi mai multe filiale judeţene ale Colegiului Medicilor din România susţin acest demers, precizează organizatorii.
Ei mai precizează că decizia a fost luată după întâlnirea pe care conducerea celor două formaţiuni au avut-o cu ministrul Sănătăţii, Patriciu Achimaş Cadariu, şi cu secretarul de stat Francisk Iulian Chiriac, la începutul săptămânii.
"Discuţiile au vizat soluţionarea revendicărilor salariaţilor din Sănătate şi nu s-au finalizat cu un calendar concret şi realist pentru rezolvarea acestor probleme", spun sindicaliştii.
Grevă japoneză între 21 și 27 martie
Solicitarile F.S. "Hipocrat" şi CFSMR vizează: aplicarea prevederilor Legii 284/2010 privind salarizarea unitară şi în sănătate, în sensul reîncadrării personalului având ca valoare de referinţă salariul minim brut pe economie de 1.250 lei, acordarea tuturor sporurilor, calculate la salariul efectiv, precum sporul de condiţii deosebite de muncă, sporul de doctorat, respectarea normei de muncă şi a timpului de muncă şi de repaus pentru toate categoriile de personal din Sănătate, prin reducerea până la eliminare a deficitului de personal (lipsa personalului din sistemul sanitar duce la o normă de muncă efectivă mare, timpul de repaos şi de refacere fiind mult mai redus decât timpul de muncă), asigurarea în regim gratuit şi prioritar a serviciilor medicale acordate personalului angajat în sistemul de sănătate şi creşterea valorii decontate pentru serviciile medicale din spitale, ambulator şi medicină de familie.
"Cu toată disponibilitatea arătată de reprezentanţii Ministerului Sănătăţii, revendicările celor două organizaţii sunt departe de a fi rezolvate, deoarece nu s-au evidenţiat soluţii concrete. În concluzie, tergiversarea luării unor decizii la nivel guvernamental este cauza pentru care vom demara acţiuni de protest începând cu 21 martie 2016", mai spun cele două organizaţii.
Astfel, în perioada 21 – 27 martie, protestatarii vor fi în grevă japoneză şi vor purtea banderole la serviciu, pe 28 martie îşi vor susţine revendicările la Camera Deputaţilor, în Comisia de Sănătate, iar pe 31 martie şi 7 aprilie vor avea loc pichete la Ministerul Muncii şi respectiv Ministerul Sănătăţii.
Între 11 şi 17 aprilie se organizează grevă de avertisment, cu încetarea activităţii timp de două ore, iar pentru 18 aprilie se anunţă grevă generală, cu susţinerea unei treimi din activitate şi asigurarea urgenţelor.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News