Liderii PNL, s-au reunit, miercuri, într-o ședință importantă pentru a decide dacă cel de-al treilea candidat al partidului Marian Munteanu va rămâne sau nu în cursa pentru Primăria Capitalei. Avocatul Sergiu Anton a comentat, miercuri, la România TV în legătură cu acest subiect.
"Amărăciunea mea de votant liberal și disperarea vine din faptul că PNL, dacă va face această schimbare, va avea de ales între nota 2 la credibilitate și nota 3. Adică, pe mine mă leagă asigurările celor doi copreședinți (Alina Gorghiu și Vasile Blaga - n.red.), completându-se reciproc, că ne propun de fiecare dată un candidat grozav.
Pâi când vii a treia oară cu un candidat care e cel puțin șovăielnic, ori are toate defectele pentru care merită retras și atunci îl retrage conducerea partidului și atunci e nota 2, ori se salvează aparențele și este convins să se retragă singur și atunci e nota 3. Asta este marea dramă, și pentru noi în primul rând alegătorii pro-liberali, nu membru al partidului, dar simpatizant prin domeniul profesiei: ce încredere să ai în cuvântul acestor oameni când, o dată pe săptămână ies și garantează, elogiază, prezintă frumos niște portrete care se dovedesc de mucava", a declarat avocatul Sergiu Andon, prezent, miercuri după-amiază în platoul România TV, cu puțin timp înainte de anunțul lui Marian Munteanu, potrivit căruia a consimțit, în urma discuțiilor cu lideri ai PNL, să-și retragă candidatura la Primăria Capitalei.
[citeste si]
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Val Vâlcu