”Anul trecut, la cumpăna dintre ani, mi-am pus o dorinţă. În fiecare an, plângând după himere, într-o singurătate deplină de aproape un deceniu, credeam că ştiu ce îmi doresc. Câteodată, e nevoie ca viaţa să îţi ofere o lecţie dură ca să te trezeşti. Mai degrabă, un pumn ca să cazi de n-o să mai ştii ce e cu tine, şi apoi, să-ţi întindă mâna, să te ridice şi să-ţi zâmbească vinovată, chiar dacă inima ta frântă nu va mai bate niciodată la fel.
VEZI ȘI: Hanibal Dumitrașcu și dureroasa zi în care mi-am dat seama că l-am pierdut
Îmi amintesc că priveam la artificii, cu un pahar de şampanie în mână şi că n-aveam habar de ce va însemna pentru mine noul an care se pregătea să intre pe uşă. Îmi mai amintesc că, printre zgomot şi râsete, în telefon tatăl meu îmi striga La mulţi ani, fata lui tata! Nu ştiam atunci că va fi ultimul La mulţi ani, spus de tatăl meu. Că e ultima iarnă când îi mai aud vocea, când îl mai văd, că e ultimul revelion... pe care nu l-am petrecut lângă el (deşi în anii anteriori o făcusem). N-am dat atenţie vocilor oamenilor dragi din telefon. Mi-am continuat noaptea care s-a scurs rapid şi banal, ca oricare altă noapte.
Doar evenimentele care te zguduie din temelii, te schimbă cu adevărat
2018 mi-a luat o fiinţă vitală din viaţa mea. Şi ca să suport durerea, mi-a adus dragostea. Cea pe care o aşteptasem un deceniu cu inima strânsă. Cea pe care i-am cerut-o atâta amar de timp. 2018 mi-a luat lacrimile şi visele (erau impregnate adânc în lumea mea interioară), mi-a luat aşteptarea, dorurile, furtunile, minciunile prin care trăiam şi din care mă hrăneam. Şi mi-a oferit, în schimb, înţelepciune, maturizare, adevăr, linişte. Acum sunt liniştită. Nu mai ştiu să plâng, dar poate că nici să mă bucur nu mai ştiu. Parcă am căzut într-un hău adânc în care nu simt, nu sufăr, nu tresar, mi-s indiferente toate, nu le îmbrăţişez, dar nici nu le resping. Găsesc plăcere în lucrurile de zi cu zi, dar nu-mi mai tresare inima la niciun fior adus de viaţă. Cum era mai bine? Atunci sau acum? Nu ştiu. Aş vrea să ştiu.
Ceea ce voiam să scriu este că doar evenimentele care te zguduie din temelii, te schimbă cu adevărat. Te schimbă cât n-au reuşit toţi anii prin care ai trecut de când te ştii. Te transformă şi nici nu realizezi. Ţi se pare că între viaţa de atunci şi cea de acum e o prăpastie uriaşă, ca şi cum ar fi două vieţi distincte. Nu mai ştii cine ai fost şi oricât de mult ai tânji după cel de atunci, ştii că nu ai mai vrea, totuşi, să fii la fel de naiv, de necopt.
La revedere, 2018. Te las, cu lacrimi în ochi (uite că plâng, deşi credeam că n-o mai pot face. Deşi puţin, mult prea puţin)
Ai fost cel mai sfâşietor an, dar şi cel mai mare învăţător de până acum. Mi-ai fost pierdere şi regăsire. Mi-ai fost zbucium şi resuscitare. Nu te blamez, deşi din cauza ta, mi-e frică acum de anul care vine, dar te iert şi merg mai departe”, a scris Maria pe Facebook.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
