Îl sunam pentru a ne spune cum comentează orice știre importantă. Avea răspuns și explicație la orice chestiune. Avea răbdare și cu noi, jurnaliștii tineri și mai puțin experimentați, chiar și atunci când puneam întrebări mai puerile.
Erau momente când nu răspundea la telefon, dar avea grijă ca apelul să nu rămână nepreluat. Suna când se elibera din treburi și avea răbdare să vorbească. Astăzi, telefonul încă îi sună, dar el nu mai este la capătul firului să ne explice ce este dincolo de o știre, să ne deslușească un gest și să ne facă să vedem altfel lucrurile. Astăzi, au rămas o mare de flori, multe regrete și studiouri de televiziune mai goale.
Hanibal Dumitrașcu era printre puținii psihologi care nu cereau întrebările pe e-mail când tu aveai nevoie doar de o părere. Știa că o știre ține de timp și că informațiile nu așteaptă după disponibilitatea unuia sau a altuia. Știa că un comentariu făcut prea târziu nu prea mai conta. Răspundea pe loc la orice, indiferent că era într-o pauză la facultate sau oprea pe dreapta când era la volan. Și te făcea să înțelegi dincolo de subiect. Vorbea în cuvinte care îți ajungeau la suflet, nu venea cu teorii care să te facă să cauți în dex orice termen.
Astăzi, ne-au rămas doar cărțile și emisiunile în care a participat, dar în care nu vom mai găsi răspunsuri la întrebările viitoare...
25 mai este ziua în care mi-am dat seama cât de mult ne lipsește Hanibal Dumitrașcu. Și tare îmi e că nu va fi ultima dată... dar poate așa este mai bine, că prea ne obișnuisem să-i dăm uitării pe oamenii cu adevărați oameni. Hanibal Dumitrașcu nu poate fi șters nici din telefon și nici din suflet. Și câte întrebări au rămas fără răspuns...
Vezi și: Ce spunea Hanibal Dumitrașcu despre Tudor Ionescu
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
